Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) anunţă că Ghidul de finanţare al Proiectului Electric Up dezavantajează sectorul HORECA şi IMM-urile cu un consum de energie mic spre mediu şi precizează că are greşeli în gestionare, la fel ca la Programul Casa Verde Fotovoltaice.
”Interesul pentru două dintre programele naţionale Casa Verde Fotovoltaice şi ElectricUp este, evident, unul foarte mare din partea românilor care îşi doresc să devină prosumatori, respectiv a IMM-urilor şi operatorilor din domeniul HORECA pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică. Dacă primul program este nefuncţional 'graţie' gestionării deficitare a AFM, cel de-al doilea program – în loc să sprijine - dezavantajează tocmai sectorul HORECA şi IMM-urile cu un consum de energie mic spre mediu. Nu putem, aşadar, să nu semnalăm că se fac greşeli, care vor conduce la disfuncţionalităţi”, arată PATRES.
Ca răspuns la adresa transmisă de Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România cu privire la programul Casa Verde Fotovoltaice, Administraţia Fondului pentru Mediu a comunicat că la data de 10 decembrie 2020 au fost solicitate la decontare 370 de sisteme de panouri fotovoltaice şi au fost finanţate 7 sisteme şi totodată că a fost efectuat viramentul pentru acestea în data de 23 noiembrie 2020, iar pentru celelalte sisteme au fost solicitate clarificări.
”Totodată, reprezentanţii AFM au explicat motivele întârzierii programului: Durata de aprobare a decontării de la depunerea dosarului până la efectuarea viramentului variază în funcţie de corectitudinea documentelor ce însoţesc cererea de decontare, precum şi de volumul de lucru al salariaţilor AFM, ţinând cont de faptul că instituţia noastră asigură finanţare mai multor programe de protecţie a mediului”, mai arată PATRES.
Reprezentanţii patronatului spun că doar şapte sisteme de panouri fotovoltaice au fost finanţate de AFM la doi ani de la demararea programului.
”Mai mult de jumătate dintre dosarele depuse au fost respinse, cu prezentarea unor motive care, în cele mai multe cazuri, nu sunt rezonabile şi imputabile cetăţenilor. Întârzierile inadmisibil de mari sunt puse de AFM pe seama corectitudinii documentelor şi volumului de lucru al salariaţilor instituţiei. Aşa cum am mai sesizat, este o bătaie de joc la adresa cetăţenilor şi instalatorilor. Se descurajează sistematic ideea de prosumator în România şi nu înţelegem de ce autorităţile permit aceasta”, declară Viorel Lefter, preşedinte PATRES.
AFM are un nou preşedinte, Andrei Cazacu.
”Sperăm că domnia sa, care este al patrulea preşedinte al instituţiei numit în anul 2020, să reuşească să deblocheze programul, care să devină unul funcţional. Între timp însă, AFM va fi – cu siguranţă - bun de plată. Până se organizează activitatea în instituţie şi se aprobă un nou Ghid de finanţare, revizuit, românii care au aplicat pentru finanţare şi au fost respinşi, câştigă procese în Instanţă împotriva AFM. Un prim proces câştigat este la Suceava, decizie a Curţii de Apel Suceava”, adaugă el.
Pe de altă parte, Organizaţia PATRES salută propunerea de prelungire a perioadei de implementare a proiectelor cu 4 luni în contextul pandemiei, a vremii nefavorabile aferente sezonului rece, dar şi a posibilelor întârzieri în procedurile specifice obţinerii Avizelor tehnice de racordare şi altor documente necesare, datorate numărului mare de cereri pentru eliberarea lor.
“Sunt încă multe aspecte de clarificat, am transmis observaţiile noastre, aşteptăm forma finală a noului Ghid de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională”, precizează Viorel Lefter.
În ce priveşte proiectul ElectricUp, PATRES îşi exprimă speranţa că, urmare a observaţiilor şi recomandărilor transmise în cadrul procesului de consultare publică, Ghidul de finanţare să fie modificat astfel încât să se adreseze entităţilor economice pentru care a fost creat şi programul să poate fi implementat cu succes până în anul 2027.
“Nu putem să nu remarcăm că se fac aceleaşi greşeli întâlnite în programul gestionat de AFM. Am trimis un document cu peste 25 de pagini de observaţii şi recomandări la proiectul ghidului de finanţare ElectricUp pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi domeniul HORECA, cu scopul de a clarifica anumite aspecte practice, dar şi tehnice, care nu au fost luate în considerare”, spune preşedintele PATRES.
În opinia sa, situaţia dezavantajează în mod special sectorul HORECA, tocmai sectorul cel mai afectat de criza COVID-19, dar şi IMM-urile cu consum mic spre mediu.
”Ghidul de finanţare prevede obţinerea punctajului maxim, respectiv 45 de puncte în cazul în care consumul beneficiarului pentru 12 luni este de 6 ori mai mare faţă de producţia anuală a centralei fotovoltaice. Păstrarea acestui parametru în forma propusă va duce la subdimensionarea masivă a instalaţiilor, şi la instalarea lor doar în unităţi mari consumatoare de energie. În plus, nu este corectă o raportare la consumul total, respectiv consumul de noapte în cazul unor centrale fotovoltaice care prin definiţie produc doar ziua. Mai mult decât atât, ghidul bonifică cu 5 puncte instalarea de baterii, care în cazul unui raport de 6 la 1 consum versus producţie devin total inutile. Beneficiarii programului ElectricUp vor prefera să achiziţioneze unităţile de stocare pentru a obţine punctaj mai mare, dar ele nu vor ajunge să fie folosite, ceea ce va reprezenta o risipă a resursei publice”, adaugă Lefter.
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România - PATRES face un apel public la Miniştrii Mediului şi Energiei, care să se asigure de buna funcţionare a celor două programe naţionale.
Patronatul solicită intervenţia lui Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, să dispună măsuri urgente ca Administraţia Fondului pentru Mediu să deblocheze cât mai repede programul Casa Verde Fotovoltaice şi să reconsidere miile de dosare respinse pe motive care nu sunt rezonabile şi imputabile cetăţenilor care au dorit să devină prosumatori, dar care au fost excluşi din acest program. PATRES se adresează şi lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, ”cu rugămintea de a lua în considerare observaţiile şi recomandările noastre pentru ca programul ElectricUp să-şi atingă scopul pentru care a fost creat”.
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România are în componenţă 109 de membri – producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de aproximativ 1800 MW, ce reprezintă investiţii în sectorul energetic din România de circa 2,7 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.