Dezvoltatorul imobiliar One United Properties anunţă contractarea unui credit pentru dezvoltarea One Technology District, cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei. Creditul include un împrumut ce va fi folosit pentru construcţia dezvoltării, în valoare de 28,5 milioane de euro care, odată cu finalizarea clădirii, va fi majorat si transformat într-un împrumut pentru investiţii în valoare de 37,5 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte din România, anunţă contractarea unui credit pentru dezvoltarea One Technology District, cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei dezvoltat în prezent pentru Infineon Technologies”, anunţă compania.

Obiectivul creditului accesat este de a finanţa construcţia clădirii One Technology District, pe care One United Properties o dezvoltă la cheie pentru a acoperi nevoile Infineon Technologies pentru o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Creditul include un împrumut ce va fi folosit pentru construcţia dezvoltării, în valoare de 28,5 milioane de euro care, odată cu finalizarea clădirii, va fi majorat si transformat într-un împrumut pentru investiţii în valoare de 37,5 milioane de euro. De asemenea, compania a primit o linie TVA în valoare de 4 milioane de euro. Scadenţa împrumutului este iunie 2033.

Creditarea  a fost intermediată de Erste Group Bank AG, în calitate de agent, creditor iniţial şi contraparte in contractul de hedging şi Banca Comercială Română SA, în calitate de Creditor TVA, Agent de garantii  şi bancă de cont.

„One Technology District, un campus de birouri şi laboratoare de cercetare realizat la cele mai înalte standarde de sustenabilitate, este genul de proiect care confirmă atractivitatea pieţei locale pentru jucătorii globali. Dezvoltat pe baza unor principii durabile de ultimă generaţie, care vor permite clădirii să funcţioneze complet fără gaze, poziţionând-o printre cele mai sustenabile dezvoltări în Europa, One Technology District se doreşte a fi cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare în domeniul semiconductorilor din sud-estul Europei. Această investiţie este o confirmare pentru potenţialul pieţei din România şi sprijină strategia noastră de a ne concentra pe dezvoltarea proiectelor de birouri verzi închiriate şi pre-închiriate integral”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.

One United Properties dezvoltă acest hub office modern pentru Infineon Technologies, companie listată la Bursa din Frankfurt şi lider mondial în semiconductori. Dezvoltatorul a dat deja startul lucrărilor, One Technology District fiind primul proiect de birouri din portofoliul său fără o conexiune la gaz: dezvoltarea va beneficia de un sistem geoexchange care va acoperi integral nevoile de încălzire şi răcire ale chiriaşilor şi va minimiza impactul asupra mediului, maximizând în acelaşi timp eficienţa. Această abordare inovatoare nu numai că limitează semnificativ amprenta de carbon a clădirii, dar permite şi eliminarea sistemelor de încălzire convenţionale, creând astfel un spaţiu de recreere suplimentar pentru angajaţii Infineon. Clădirea va fi, de asemenea, echipată cu panouri solare pe acoperiş şi unităţi unităţi de recuperare a căldurii. Toate aceste sisteme moderne şi durabile, precum şi certificarea LEED Platinum, vor asigura o eficienţă energetică deosebită.

One Technology District reprezintă prima dezvoltare la cheie din piaţa locală de birouri de după pandemie şi prima pentru care se semnează pentru o perioadă de 15 ani. Valoarea totală a tranzacţiei se ridică la 57 de milioane de euro (fără TVA) şi reprezintă unul dintre cele mai mari contracte de preînchiriere înregistrat vreodată pe piaţa locală de birouri.

One Technology District este situat în zona Dimitrie Pompeiu din Bucureşti, care este în mod tradiţional o zonă de birouri. Acest hub de birouri va oferi 280 de locuri de parcare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.