Dezvoltatorul imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte One United Properties a anunţat joi închiderea operaţiunii de majorare a capitalului social în data de 3 august şi atragerea a 253,7 milioane de lei.
”One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti, România, anunţă închiderea operaţiunii de majorare a capitalului social în data de 3 august şi atragerea a 253,7 milioane de lei. Procesul a constat în două etape – prima, în care acţionarii existenţi au subscris pe baza drepturilor de preferinţă şi cea de-a doua etapă, cu noi investitori care au participat la plasamentul privat”, anunţă compania.
Preţul final per acţiune pentru ambele etape a fost stabilit la 1,25 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Strategia noastră pentru următoarele 12 luni rămâne una ambiţioasă, cu focus pe opt noi tranzacţii. Aceste noi acorduri vor susţine pipeline-ul de dezvoltare al companiei pentru următorii şase până la opt ani. Sectorul dezvoltărilor imobiliare din România, încă semnificativ subdezvoltat în comparaţie cu pieţele europene, continuă să prezinte perspective excelente pentru anii viitori, iar în prezent ne aflăm într-o poziţie de lider ce ne permite să maximizăm profiturile pentru acţionarii noştri în perioada următoare”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.
Capitalul atras va susţine strategia de creştere a One United Properties, permiţând companiei să valorifice noi oportunităţi de pe piaţă.
”Această operaţiune a fost a cincea majorare de capital pentru One United Properties. Totodată, a reprezentat cea mai mare majorare de capital social realizată vreodată de un emitent deja listat pe Bursa de Valori Bucureşti, în care veniturile au fost atrase pentru dezvoltarea companiei. Prima etapă a operaţiunii de majorare a capitalului a fost intermediată de BRK Financial Group, iar plasamentul privat de Raiffeisen Bank International şi UniCredit, în calitate de Joint Bookrunners, şi Swiss Capital, în calitate de Co-Bookrunner”, mai arată compania.
Noul capital va fi investit cu prioritate în dezvoltări rezidenţiale noi situate în principal în Bucureşti. Compania îşi propune să investească acest capital în zece noi dezvoltări.
Primele acorduri, pentru două locaţii în Bucureşti, au fost deja semnate în iulie 2022. Dezvoltările care vor fi construite pe acele terenuri sunt One City Club, situat în sectorul 2 al Capitalei, care va conţine aproximativ 200 de apartamente în clădiri cu regim redus de înălţime, precum şi One Herăstrău City, situat în sectorul 1 al Bucureştiului, unde One United Properties intenţionează să construiască 900 de apartamente în cadrul a şapte turnuri înalte. Acordurile pentru restul de opt noi dezvoltări sunt estimate a fi semnate în următoarele 12 luni.
La data de 31 mai 2022, One United Properties a pre-vândut 84% din unităţile rezidenţiale disponibile în dezvoltări viitoare, planificate a fi recepţionate între 2022 şi 2023: One Floreasca Vista, One Timpuri Noi, One Verdi Park, One Modrogan, One Peninsula şi One Cotroceni Park. Prin urmare, conform datelor disponibile la 31 mai 2022, compania urmează să primească de la clienţii săi, în următoarele 18 luni, 163,6 milioane de euro. Pe 22 august 2022, One United Properties va raporta rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului 2022, inclusiv cifrele de vânzări actualizate pentru primul semestru al anului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.