OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a realizat în primul semestru din acest an un profit net de 1,21 miliarde lei (circa 266 milioane euro), cu 199% mai mare decât cel raportat în peroada similar a anului trecut, pe fondul creşterii vânzărilor cu 25% şi reducerii investiţiilor, arată rezultatele financiare publicate joi.
În primul semestru din 2016, compania a obţinut un profit net de 405 milioane lei (90 milioane euro).
Vânzările au crescut în primele şase luni cu 25%, la 9,26 miliarde lei, stimulate "de preţurile semnificativ mai ridicate la ţitei şi volumele mai mari de produse petroliere, gaze naturale şi electricitate, compensate parţial de preţurile medii de vânzare mai scăzute la gaze naturale”, arată raportul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În primele şase luni din 2017, am transformat condiţiile de piaţă favorabile într-o performanţă operaţională şi financiară solidă. Am beneficiat de preţuri ale ţiţeiului în creştere, marje de rafinare solide şi de o cerere mai mare pentru toate produsele noastre”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
Un alt element care a susţinut profitul Petrom este eliminarea "taxei pe stâlp" de la 1 ianuarie 2017.
Investitiile au scăzut cu 32% în primul semestru, la 913 milioane lei, de la 1,34 miliarde lei în primul semestru din 2016, influenţate în principal de reducerile substanţiale de investiţii din segmentul Upstream.
Pentru 2017, compania estima iniţial investiţiii de circa 800 milioane euro, cu 40% mai mari faţă de 2016, însă a revizuit în scădere bugetul.
”Am revizuit estimările de investiţii pentru 2017 în sensul scăderii acestora la 0,7 miliarde euro de la 0,8 miliarde euro, ca urmare a optimizării portofoliului de sonde, economiilor de costuri şi revizuirii proiectelor; cu toate acestea, suntem pregătiţi pentru o intensificare a activităţii de investiţii în a doua jumătate a anului 2017, mai ales având în vedere poziţia noastră financiară solidă", a mai spus Gheorghe.
În România, producţia totală de hidrocarburi a fost în primul semestru de 29,39 milioane bep, în scădere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia de ţiţei şi condensat în România a fost de 12,57 milioane bep, cu 5% mai mică decât în semestrul I 2016, ”în principal din cauza declinului natural şi a impactului vremii nefavorabile”, arată raportul companiei.
Producţia de gaze naturale în România a scăzut în primul semestru cu 2% ,la 16,82 milioane bep, din cauza declinului natural şi a impactului activităţilor de construcţie la Totea Deep, care au fost compensate parţial de producţia din proiectul offshore Lebăda Est NAG de comprimare a gazelor.
Compania avea la sfârşitul primului semestru 14.332 angajaţi, cu 6% (905) mai puţini faţă de perioada similară a anului trecut.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.
Compania austriacă OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, Ministerul Energiei are o participaţie de 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,78% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
Compania are o valoare de piaţă de 18,1 miliarde lei (4 miliarde euro), la ultimul preţ de închidere de la bursă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...