Decizia Germaniei de a nu cumpăra avioane de luptă F-35 este un pas înapoi care i-ar putea afecta capacitatea de a opera la acelaşi nivel cu partenerii din NATO, potrivit şefului european al Lockheed Martin, care fabrică aceste aeronave, relatează Financial Times.
Jonathan Hoyle, vicepreşedinte al grupului american din industria apărării, a declarat că decizia Germaniei de a nu cumpăra avioane F-35, ca înlocuitoare pentru flota sa de avioane Tornado, a luat prin surprindere multe guverne.
Ministerul german al Apărării a anunţat la momentul respectiv că a decis să cumpere fie mai multe avioane Eurofighter de la grupul european Airbus fie avioane F-18 fabricate de Boeing.
În timp ce retorica germană din ultimii trei ani a fost despre creşterea capabilităţilor militare, decizia de a nu lua în considerare achiziţia a avioane F-35 a ridicat semne de întrebare privind continuarea acestei politici şi implicaţiile pentru NATO, a afirmat Hoyle într-un interviu acordat Financial Times.
Acesta a adăugat că, în timpul unei vizite recente la NATO, mai mulţi ambasatori şi-au exprimat dezamăgirea provocată de decizia Germaniei. Aceştia au notat că, în timp ce multe dintre ţări investesc în tehnologie de avioane de generaţia a cincea, optând pentru F-35, Germania, care are cel mai mare buget de apărare, a făcut acest pas înapoi.
”Atunci când colaborăm operaţional, dacă folosim avioane de generaţia a cincea, nu doreşti avioane de generaţia a patra în mijlocul operaţiunilor, pentru că toată lumea vede acest lucru”, a adăugat el.
Decizia germană a fost văzută de mulţi observatori drept un semnal al Berlinului privind angajamentul faţă de viitorul sistem de avioane de luptă franco-germane de generaţie viitoare (FCAS).
Parisul şi-a exprimat anterior îngrijorarea că o comandă germană pentru achiziţia de avioane F-35, considerat ca cel mai avansat avion de pe o listă scurtă e opţiuni, ar fi făcut redundant proiectul FCAS.
O problemă majoră pentru Germania, potrivit analiştilor, va fi modul în care noua flotă va putea continua să transporte şi să lanseze armamentul nuclear american aflat la Buchel, în vestul ţării, în casrul unui acord al NATO referitor la împărţirea armamentului nuclear.
Orice înlocuitor al avioanelor Tornado va trebui să aibă capabilităţi similare şi să fie certificat în acest sens de către Statele Unite.
Politica germană în domeniu apărării a fost criticată în repetate rânduri de către preşedintele american Donald Trump, care a afirmat că guvernul german nu cheltuieşte suficient.
Vicepreşedintele american Mike Pence a reluat criticile la aniversarea e 70 de ani a NATO din această lună. În pofida regresului legat de avioanele F-35, Hoyle a spus că Lockheed continuă să vadă Germania drept ”o piaţă mare”.
Lockheed este interesat de un număr semnificativ de programe de apărare din Germania, inclusiv de elicoptere de mare capacitate, precum şi de rachete defensive, în care Germania are un rol major.
Europa rămâne o zonă de creştere majoră pentru Lockheed, a adăugat Hoyle, în special în Polonia, care va deveni un centru regional al grupului.
Polonia s-a angajat să cheltuiască anual 2% din PIB în domeniul apărării, în cadrul unui program de modernizare pe termen de 10 ani, prezentat în 2013.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.