Compania Iulius din Iaşi a anunţat, joi, că Palas Campus, cea mai mare mare clădire de birouri ca suprafaţă din ţară, de 60.000 de metri pătraţi, a atins un grad de ocupare de sută la sută, înainte de darea în folosinţă, care va avea loc la începutul anului viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit conducerii firmei ieşene, printre chiriaşii noului hub de birouri se numără nume care activează în domeniul tehnologiei, IT, automotive, dar şi cometri pătraţiania Microsoft.

Birourile Microsoft vor ocupa o suprafaţă de aproximativ 3.300 de metri pătraţi, iar angajaţii vor beneficia de o grădină privată de 800 de metri pătraţi, amenajată la etajul 4, cu vedere panoramică spre Palatul Culturii şi zona centrală a oraşului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”După o perioadă în care am lucrat cu toţii de la distanţă, tot mai multe companii au implementat modelul de lucru hibrid. La Microsoft, considerăm că, în acest mediu, rolul biroului s-a schimbat, spaţiile fizice trebuie să fie acum adaptabile şi să satisfacă nevoi diferite – de la zone confortabile, mai puţin formale, unde colegii se pot întâlni şi discuta, până la spaţii care pot găzdui întâlniri de lucru sau unde angajaţii pot lucra individual. Ne dorim ca angajaţii noştri să se bucure de flexibilitate atât în ceea ce priveşte programul de lucru, cât şi prin asigurarea unui cadru propice dezvoltării profesionale şi personale. Este important să creăm un mediu de lucru în care oamenii să se simtă inspiraţi, încurajaţi să inoveze şi să colaboreze între ei", a declarat Adina Vidroiu, director HR - Microsoft România, Grecia, Cipru şi Malta.

Palas Campus este o investiţie ce depăşeşte 120 de milioane de euro. Imobilul desfăşurat pe orizontală are şase corpuri, conectate atât la parter, cât şi la primele trei etaje, iar două niveluri subterane sunt alocate unei parcări cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri.

Pe lângă birourile clasa A, Palas Campus va include spaţii de tip coworking în aer liber, un concept nou de food market, cu restaurante, cafenele şi terase, un hub medical, o zonă de servicii care să faciliteze promovarea producătorilor locali, dar şi spaţii pentru duşuri şi vestiare, precum şi locuri de parcare a bicicletelor.

Un avantaj al amplasamentului este reprezentat de vecinătatea cu ansamblul mixed-use Palas, ce oferă facilităţi de shopping, food, petrecere a timpului liber şi unde, în ultimii zece ani, s-a format şi un puternic centru de business.

Astfel, reţeaua office în Iaşi a grupului Iulius ajunge la peste 130.000 metri pătraţi, Palas Campus completând comunitatea United Business Center, care cuprinde 7 clădiri de birouri premium, cu o suprafaţă de 75.600 metri pătraţi, ce găzduiesc peste 50 de companii şi unde lucrează aproximativ 10.000 de angajaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.