Numărul de locuri de muncă vacante din economie, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al patrulea trimestru al anului trecut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 60.700, chiar dacă a scăzut uşor faţă de trimestrul al treilea. Cele mai multe locuri de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (4,01%) şi în sănătate şi în asistenţă socială, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata medie a locurilor de muncă vacante, care reprezintă proporţia posturilor neocupate în totalul locurilor de muncă disponibile, a fost în al patrulea trimestru al anului trecut de 1,29%, în scădere cu 0,05 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.
În al patrulea trimestru din 2015, numărul locurilor de muncă vacante a fost de 54.700, iar rata locurilor vacante - de 1,21%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Comparativ cu al treilea trimestru al anului trecut, numărul locurilor de muncă neocupate a scăzut cu 3,8%, ceea ce înseamnă 2.200 de joburi disponibile mai puţin.
Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (4,01%), în sănătate şi asistenţă socială (3,04%) şi în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (2,65%).
La nivelul economiei reale, cea mai mare criză de forţă de muncă se înregistrează în industria de prelucrare, unde în al patrulea trimestru erau 14.500 de locuri de muncă vacante, adică un sfert din numărul total la nivel naţional.
La polul opus, cele mai mici probleme în găsirea de forţă de muncă se înregistrează în industria extractivă, cu o rată a posturilor vacante de 0,11%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat 38% din totalul locurilor de muncă vacante în al patrulea trimestru din 2016, din care 10.500 în administraţia publică, 9.800 în sănătate şi asistenţă socială şi 2.600 în învăţământ, mai arată datele INS.
Faţă de perioada similară a anului anterior, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai importantă creştere în administraţia publică (+0,77 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a consemnat creşteri semnificative în sănătate şi asistenţă socială (+0,55 puncte procentuale), respectiv activităţi de servicii administrative şi servicii suport (+0,34 puncte procentuale).
Diminuări mai importante ale ratei locurilor de muncă vacante s-au constatat în agricultură, silvicultură şi pescuit (-0,45 puncte procentuale), respectiv în tranzacţii imobiliare (-0,41 puncte procentuale).
Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut scăderi în activităţile de construcţii (-600 locuri vacante), respectiv în cele de agricultură, silvicultură şi pescuit (-400 locuri vacante).
Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut după 2008, când s-a înregistrat o rată maximă, de 1,94%, până în 2010, când s-a atins un nivel minim, de 0,59%. Ulterior, rata locurilor de muncă neocupate a crescut constant până în 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...