Numărul de locuri de muncă vacante din economie, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al doilea trimestru cu 20,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 57.100, dar s-a redus faţă de primele trei luni, când atinsese un nou maxim al ultimilor ani, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rata medie a locurilor de muncă vacante, care reprezintă proporţia posturilor neocupate în totalul locurilor de muncă disponibile, a fost în al doilea trimestru al acestui an de 1,23%, în scădere cu 0,04 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

În al doilea trimestru din 2015, numărul locurilor de muncă vacante a fost de 47.400, iar rata locurilor vacante de 1,06%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Comparativ cu primul trimestru al acestui an, numărul locurilor de muncă neocupate a scăzut cu 2,05%, fiind cu 1.200 de joburi disponibile mai puţin.

Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (3,64%), în alte activităţi de servicii (2,53%) şi în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (2,48%).

La nivelul economiei reale, cea mai mare criză de forţă de muncă se înregistrează în industria de prelucrare, unde în al doilea trimestru erau 15.900 de locuri de muncă vacante, adică 25% din numărul total la nivel naţional.

La polul opus, cele mai mici probleme în găsirea de forţă de muncă se înregistrează în industria extractivă, cu o rată a posturilor vacante de 0,15%, şi în activităţile din construcţii (0,32%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat aproape o treime din totalul locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru, din care 9.400 în administraţia publică, 7.600 în sănătate şi asistenţă socială şi 2.300 în învăţământ, mai arată datele INS.

Faţă de perioada similară a anului trecut, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai importantă creştere în intermedieri financiare şi asigurări (+0,53 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a consemnat creşteri semnificative în industria prelucrătoare (+1.800 locuri vacante), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1.600 locuri vacante).

Singura diminuare atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante s-a constatat în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-0,06 puncte procentuale).

Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut după 2008, când s-a înregistrat o rată maximă, de 1,94%, până în 2010, când s-a atins un nivel minim, de 0,59%. Ulterior, rata locurilor de muncă neocupate a crescut constant până în 2015. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.