Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a precizat, duminică seară, că îl apreciază pe ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, care a tras de fiecare dată semnalul de alarmă când ideile guvernanţilor ar fi putut să rupă echilibrul bugetar-fiscal. Ciucă mai spune că România a depăşit momentul pomenilor electorale.
”Un ministru la Finanţe, precum Marcel Boloş... sigur, cea de-a doua profesie este cea de preot, deci el poate să propovăduiască, dar de regulă ministrul de Finanţe nu este iubit...şi nici nu trebuie să fie iubit. Ministrul de Finanţe trebuie să fie ca în familie, acel membru al familiei, decident în familie, care este în măsură să gestioneze bugetul”, a declarat Nicolae Ciucă, la B1 TV, duminică seară.
Preşedintele PNL mai spune că România s-a dezvoltat suficient încât să depăşească momentul pomenilor electorale.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Marcel Boloş asta a făcut, a tras de fiecare dată semnalul de alarmă, pentru că noi putem să facem foarte multe lucruri, să venim cu foarte multe idei, doar că nu putem să rupem echilibrul bugetar-fiscal. Toată această chestiune nu trebuie să se concretizeze, mai ales într-un an electoral, în tot felul de promisiuni şi tot felul de pomeni electorale. S-a depăşit momentul acela, România nu mai este acolo, România s-a dezvoltat suficient de mult să nu mai fie privită ca atunci când se făceau aceste lucruri. Noi, PNL, în Legea Bugetului de stat am depus un amendament, care a fost aprobat şi care prevedea că în acest an nu se vine cu taxe şi impozite noi”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.