Prim-ministrul Nicolae Ciucă a oferit asigurări românilor că nu există niciun fel de pericol ca ţara noastră să nu poată asigura uleiul necesar pentru consum. Şeful Executivului a adăugat că există cantitatea necesară de floarea soarelui până la finalul recoltei şi anume în luna august, iar materia primă pentru producerea uleiului este asigurată până la sfârşitul anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În acest moment am discutat şi cu fermierii săptămâna trecută, şi cu procesatorii. Chiar aici în fabrică am discutat şi în acest moment există cantitatea de floarea soarelui necesară până la sfârşitul recoltei, adică până în august, şi de asemenea mi-au dat asigurări cei din conducerea fabricii că există materie primă până la sfârşitul anului. Ca atare, doresc să îi asigur pe toţi cetăţenii români că nu suntem în niciun fel de pericol să nu putem să asigurăm uleiul comestibil necesar pentru consum”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat, vineri după vizita la Fabrica de ulei Bunge Buzău, cum poate mări România ar putea mări capacitatea de procesare a uleiului, dat fiind faptul că două treimi din recolta de floarea soarelului a plecat către export.

El a reamintit despre măsurile decise de către coaliţia de guvernare din pachetul „Sprijin pentru România”, pentru agricultori, procesatori şi fermieri.

„Am decis să venim în deplin consens cu ceilalţi membri ai coaliţiei cu acest set de măsuri Sprijin pentru România, în cuprinsul căruia pentru agricultori avem un sprijin de aproximativ 300 milioane euro capital de lucru, iar pentru procesatori avem asigurat un pachet de 200 milioane euro. Ţinând cont de potenţialul agricol al ţării, am considerat necesar să venim în sprijinul fermierilor asigurându-le un procent de 10% compensare pentru produsele agricole pe care le procesează în ţara noastră”, a explicat Ciucă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.