Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, pledează pentru adoptarea proiectului iniţiat de senatorul Eugen Ţapu-Nazare privind acordarea de tichete de vacanţă şi angajaţilor din domeniul privat, el spunând că proiectul este unul „de susţinut”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„E un proiect depus, e în dezbatere, deci pot fi făcute modificări. (...) Din punctul meu de vedere, e un proiect de susţinut şi pot aduce argumente în sensul acesta. În primul rând, sumele vor fi tot 1450 de lei, ţinta fiind 4,2 milioane de salariaţi din România, pe care să-i încurajăm să-şi facă concediile în România şi să ajute la dezvoltarea industriei turismului. Pe de altă parte, de unde vine sursa de finanţare? Din impozitul pe venit, pe salariu a salariatului, din acel 10%. Deci nu pierde nici salariatul – din contră, primeşte nişte tichete de vacanţă -  nu pierde nici operatorul şi n-ar avea de ce să refuze lucrul acesta, că nu mai trebuie să plătească acei bani”
Conform ministrului, impactul bugetar al unei astfel de măsuri ar fi de aproximativ 6 miliarde de lei anual, Daniel Cadariu considerând că un astfel de efort bugetar „merită”.
Cadariu, care este co-semnatar al proiectului, a invocat studii făcute de profesionişti care arată că un leu investit în tichete de vacanţă aduce încasări de 1,12 lei la bugetul de stat şi aduce contribuţie de 1,51 lei la PIB. Studiile indică până la 200.000 de locuri de muncă nou create în turism. 
Ministrul turismului a arătat că, potrivit statisticilor oficiale, în anul 2019, ponderea contribuţiei în PIB a activităţii turistice era de 2,9%, în condiţiile în care media europeană este de 10%, iar statul trebuie să ia măsuri pentru o creştere a turismului, una dintre măsuri fiind cea de acordare a tichetelor de vacanţă şi salariaţilor din domeniul privat.
Acordarea de vouchere de vacanţă, în sumă de 1.450 lei anual, angajaţilor cu contract individual de muncă va fi suportată de la bugetul de stat şi pentru cei circa 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari din actuala coaliţie de guvernământ.
Proiectul prevede că începând cu data de 1 ianuarie 2024, pe lângă instituţiile publice, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanţă, în cuantum de 1.450 Iei pentru fiecare salariat.
Sumele corespunzătoare voucherelor de vacanţă se alocă anual, din bugetul de stat, din impozitul pe venit plătit de fiecare angajat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.