Guvernul condus de Sorin Grindeanu este pregătit să ia măsuri de reducere a cheltuielilor, în cazul în care va constata depăşirea ţintei de deficit bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), astfel încât România să nu depăşească acest nivel, în condiţiile în care datoria publică este estimată să rămână sub nivelul de 38% din PIB, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la lansarea raportului economic pentru România în 2017 al Comisiei Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrivskis şi Comisarul pentru Afaceri Economice şi Financiare, Pierre Moscovici, au trimis, în februarie, ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, o scrisoare în care avertizează că, potrivit datelor disponibile, deficitului ar urma să depăşească 3% în 2017, ajungând la 3,6%, respectiv la 3,9% în 2018. Ei au cerut ca Executivul să anunţe măsuri clare pentru reducerea deficitului bugetar.

Viorel Ştefan consideră însă că Executivul este pregătit să ia măsurile necesare pentru a evita o astfel de situaţie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Guvernul şi-a anuntat intenţia de a rămane în ţinta de 3% deficit din PIB. Datoria publică este estimată să rămână sub nivelul de 38% din PIB. Guvernul este gata sa intervină în reducerea cheltuielilor dacă va constata depăşirea ţintei de deficit”, a declarat Ştefan.

Ministerul Finanţelor consideră că scrisoarea transmisă de Comisia Europeană arată doar o precupare, iar diferenţa dintre cele două abordări este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare.

Comisia Europeană estimează că România va înregistra "deviaţii semnificative" ale obiectivelor bugetare pe termen mediu (MTO) în 2016, iar balanţa structurală va suferi "noi deteriorări" în 2017 şi 2018. Această situaţie ar fi provocată în principal de relaxarea indusă de reducerea unor taxe, combinat cu creşteri de pensii şi salarii, spun oficialii CE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.