Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat miercuri, în cadrul şedintei de Guvern, lista propunerilor de investiţii prioritare, finanţate prin Fondul pentru modernizare (FM), care va transmisă către Banca Europeană de Investiţii în vederea finanţării. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că investiţiile înseamnă mii de noi locuri de muncă şi şansa de a renaşte industria românească pentru sectorul energetic şi anunţă că şi-au propus să stabilească un nou record pentru evaluarea şi contractarea proiectelor în timpul cel mai scurt, astfel încât să semneze toate contractele aferente acestor investiţii până la finalul acestui an.
Ministerul Energiei precizează într-un comunicat oficial că a iniţiat 3 propuneri de investiţii prioritare, la care se adaugă alte 3 propuneri venite din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi o propunere de investiţii din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)”.
”Fondul pentru modernizare reprezintă o oportunitate uriaşă pentru România. De la începutul mandatului meu, prin acest fond, am reuşit să atragem miliarde de euro pentru tranziţia energetică către o energie mai sigură, mai ieftină şi mai verde pentru toţi românii. Aceste fonduri europene nerambursabile merg direct în economia românească, iar principalii beneficiari sunt firmele româneşti, entităţile publice şi comunităţile locale. Suntem mândri în mod special de apelul pentru finanţarea capacităţilor de producţie în cogenerare, inclusiv CET-urile din Bucureşti fiind eligibile pentru a fi modernizate după 60-70 de ani de la punerea în funcţiune. La fel de important, ne respectăm promisiunea şi vom finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic naţional şi ne vor permite să beneficiem de energia regenerabilă şi atunci când nu bat vântul sau soarele. Nu în ultimul rând, solicităm creşterea finanţării pentru producţia de energie verde, pentru a acoperi toate cele peste 1400 de proiecte eligibile deja depuse de primării, universităţi etc., depăşind suma de 650 de milioane euro pentru aceşti beneficiari”, arată ministrul Energiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Burduja precizează că ”toate aceste proiecte vor face România mai sigură în sectorul energetic, dar vor conduce şi la preţuri mai bune la facturile românilor”.
”Dincolo de evoluţia de pe pieţele spot, facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025. Dar este important ca până atunci să punem în funcţiune cât mai multe capacităţi noi sau modernizate şi să finalizăm proiectele începute. Investiţiile înseamnă mii de noi locuri de muncă şi şansa de a renaşte industria românească pentru sectorul energetic. Pentru toate aceste motive, ne-am propus să stabilim un nou record pentru evaluarea şi contractarea proiectelor în timpul cel mai scurt, astfel încât să semnăm toate contractele aferente acestor investiţii până la finalul acestui an”, a mai declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ministrul enumeră propunerile de investiţii prioritare ale României pentru sesiunea de toamnă a Comitetului pentru Investiţii al FM:
1. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea dezvoltării de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 361.950.000 euro;
2. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 150.000.000 euro;
3. Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanţii din sectorul public, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 160.000.000 euro (din totalul finanţării solicitate de 200.000.000 euro);
4. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei, iniţiată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 70.000.000 euro (din totalul finanţării solicitate de 200.000.000 euro);
5. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, iniţiată de MADR şi pentru care se solicită în această sesiune plata celei de-a doua tranşe în valoare de 50.000.000 euro (din totalul finanţării FM de 500.000.000 euro);
6. Achiziţia de material rulant M4 (12 trenuri de metrou şi sistem de siguranţă şi automatizare), iniţiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 51.638.815,62 euro (din totalul finanţării solicitate de 165.152.450,42 euro);
7. Electrificarea liniilor de cale ferată (Constanţa – Mangalia, Răduleşti – Giurgiu Nord şi Chiajna - Jilava), iniţiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 39.823.445,28 euro (din totalul finanţării solicitate de 89.263.272,54 euro).
Burduja mai afirmă că ”finanţarea din Fondul pentru modernizare se face pe baza propunerilor de investiţii pe care statele beneficiare le transmit BEI pentru evaluare, urmând ca, în urma analizei şi recomandărilor, Comitetul pentru investiţii al FM să aprobe finanţarea acestora”.
”Comitetul pentru investiţii se reuneşte de două ori pe an, iar, în acest moment, România pregăteşte portofoliul de proiecte ce urmează a fi transmise în sesiunea de toamnă, care va avea loc în data de 22 octombrie 2024”, spune Burduja în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.