Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că nu este corectă afirmaţia conform căreia prosumatorii din România produc mai multă energie electrică decât centrala nucleară de la Cernavodă. El explică faptul că, în mod real, deşi puterea instalată a prosumatorilor este mare, producţia de energie reprezintă a treia sau a patra parte din puterea instalată.
”Aici este o eroare des întâlnită. Puterea instalată la nivelul prosumatorilor este mai mare decât puterea instalată a celor două reactoare de la Cernavodă”, a declarat ministrul Energiei, marţi seară, la Digi 24, explicând că acest lucru nu echivalează cu producţia.
El a spus că prosumatorii ar putea produce mai mult decât centrala nucleară ”dacă ar bate soarele 24 de ore din 24 şi în fiecare zi ar fi soare”.
”Asta e diferenţa dintre producţie intermitentă şi producţie în bandă. Centrala de la Cernavodă produce tot timpul, în afara unor perioade de mentenanţă sau anumite avarii, produce tot timpul constant. Energia solară, energia eoliană este intermitentă, se produce când bate soarele, când bate vântul, de aceea sunt importante capacităţile de stocare”, a explicat ministrul.
Burduja a subliniat că, în condiţiile în care prosumatorii din România au o putere instalată de 1.800 de megawaţi, în mod real producţia de energie a acestora este echivalentă cu treia sau a patra parte din puterea instalată.
El a susţinut că vrea să discute cu ANRE şi intenţionează să propună modificări legislative pentru ca furnizorii de energie care nu plătesc prosumatorilor energia furnizată în reţea să fie penalizaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.