Ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunţă că Guvernul intenţionează să notifice Comisia Europeană şi vederea majorării plafonului schemei de ajutor acordat firmelor din industria prelucrătoare şi a extinderii acestei scheme până în anul 2025. Acesta a precizat că zeci de firme din industrie care au aplicat pentru ajutor în cadrul acestei scheme au punctaj maxim.
„Avem un deficit al balanţei comerciale, este adevărat, şi acest deficit al balanţei comerciale nu poate fi depăşit decât prin susţinerea sectoarelor economice care aduc plus valoare şi aşa am ajuns la o schemă de ajutor de stat pe care noi am iniţiat-o anul trecut pentru industria prelucrătoare. (...) Discutând intens cu mediul de afaceri şi cu alte instituţii, am constatat că de fapt e un instrument extrem de puternic. Vrem să avem o discuţie deschisă cu dumneavoastră, pentru că în primul rând vrem să promovăm această schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. O parte din dumneavoastră aţi beneficiat sau aţi aplicat pentru ea. Este prima etapă din analiza pe care am făcut-o. Sunt 10 companii din judeţul Prahova care au aplicat. Şase dintre ele au punctaj maxim, dintr-un grup de alte 28 de companii cu punctaj maxim din diverse judeţe şi acolo va trebui să alegem, pentru că bugetul pe care l-am alocat în 2022-2023 este de 300 de milioane de euro- 150 milioane pentru 2022 şi 150 de milioane pentru 2023 - dar vrem să facem notificare la Comisie şi să majorăm acest plafon, pentru că această schemă ne dorim să fie una multianuală, până în 2025, şi vom avea 500 milioane de euro sub formă de grant pe schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare în fiecare an”, le-a transmis ministrul Economiei oamenilor de afaceri din judeţul Prahova în cadrul unei reuniuni care a avut loc, vineri, la Camera de Comerţ şi Industrie din Ploieşti.
Florin Spătaru a subliniat credinţa sa că România poate deveni un pol industrial la nivel european.
„Am observat că în urma multiplelor crize care au venit una după alta, mediul de afaceri are nevoie de sprijin, are nevoie de sprijin pentru a putea depăşi perioada foarte grea sau pentru a putea fi susţinut în efortul investiţional. Dar, de asemenea, noi vrem să dăm o nouă direcţie economiei României, pentru că avem credinţa că România poate deveni un pol industrial. Ştiţi că s-a vorbit de foarte mult timp de dezindustrializarea României, că România nu mai are industrie... Din discuţiile cu asociaţiile şi cu mediul de mediul de afaceri am constatat faptul că în România încă se investeşte, în România încă avem în industrie, am reuşit să repunem pe picioare câteva companii care veneau din trecut, dar, mai mult decât atât, avem investiţii noi care sprijină autorităţile locale şi sprijină economia României”, a mai afirmat ministrul.
Acesta a mărturisit că a constatat, în discuţiile cu oamenii de afaceri, că reprezentanţi ai unor companii mari nu cunosc în detaliu avantajele, criteriile, sau „anumite aspecte de detaliu” ale unor scheme de ajutor de stat, iar în acest context şi-a propus să discute cu mediul de afaceri pentru a-l încuraja să aplice pentru acest sprijin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.