Ministrul de Externe al Italiei se va întâlni luni cu oficiali pentru a discuta despre acţiunea recentă a Rusiei de a sechestra activele sau de a impune măsuri restrictive companiilor italiene, inclusiv băncii UniCredit, au spus surse care cunosc problema, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vineri, un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile şi proprietăţile UniCredit, precum şi acţiunile din două filiale, să fie sechestrate ca parte a unui proces pentru un proiect de gaze abandonat în Rusia, care implică banca italiană, au arătat documentele instanţei.

Hotărârea unei instanţe de arbitraj din Sankt Petersburg acoperă valori mobiliare, imobile şi conturi aparţinând UniCredit, precum şi 100% din acţiunile UniCredit Leasing şi UniCredit Garant, în valoare cumulată de 463 de milioane de euro.

Luna trecută, filiala rusă a companiei italiene de încălzire a apei Ariston a fost plasată sub conducerea temporară a unei entităţi a gigantului gazier rus Gazprom, aşa cum a ordonat preşedintele rus Vladimir Putin printr-un decret.

Sursele au declarat, duminică, că acţiunea în justiţie împotriva UniCredit şi situaţia dificilă a altor companii italiene cu operaţiuni ruseşti vor fi dezbătute în cadrul unei întâlniri convocate luni de ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.