Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, s-a întâlnit vineri, la Munchen, cu reprezentanţi ai concernului german BMW, cu care a discutat despre stategia de dezvoltare a BMW Group şi despre posibilităţile de implicare a companiilor româneşti în implementarea acesteia.
"În contextul expansiunii conceptului de mobilitate electrică la nivel global, paradigma competitivităţii se schimbă. Astfel că, producători de maşini cu tradiţie de peste 100 de ani în industrie, precum BMW, îşi caută noi parteneri, pe noi pieţe, companiile din România fiind vizate în context", a declarat ministrul Petrescu.
El spune că noua orientare a producţiei de maşini spre maşini electrificate, în concordanţă cu politica mondială de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, creează mult spaţiu de acţiune actorilor români atât din sectorul industrial, IT dar, şi în cel de creare a infrastructurii necesare utilizării unor astfel de maşini.
"În urma întâlnirilor de la începutul acestui an de la Bucureşti, BMW a demarat un proiect de selecţie a companiilor de IT româneşti care vor produce software pentru grupul german”, adaugă ministrul Alexandru Petrescu.
În cadrul discuţiilor a fost prezentată aria domeniilor în care pot fi dezvoltate proiecte de colaborare între concernul bavarez şi companiile din România, în concordanţă cu trendul global de dezvoltare în materie de conectivitate şi mobilitate, domenii în care evoluţia industriei telecomunicaţiilor este esenţială pentru dezvoltarea industriei auto, prin implementarea tehnologiei 5G, informează ministerul.
BMW Group este recunoscut drept cel mai important jucător de pe piaţa românească pe segmentul autovehiculelor electrificate, una din două maşini electrice şi unul din trei vehicule plug-in hybrid vândute în 2016 în România fiind produse de grupul german.
De asemenea, ministrul Alexandru Petrescu a vizitat vineri facilităţile de producţie Premium Aerotec Augsburg din landul Bavaria, unde s-a întâlnit cu boardul de conducere al companiei bavareze.
"Este cu adevărat impresionant şi îmbucurător să descoperi cât de importantă este contribuţia angajaţilor Aerotec Braşov în asamblarea produselor finite ale companiei Premium Aerotec, prin furnizarea de componente ce se regăsesc în toate aeronavele A 350-900. Practic, orice călătorie cu acest tip de avion este posibilă cu ajutorul forţei de muncă specializată din ţara noastră, expertiza în aeronautică aflându-se, deopotrivă, pe lângă Braşov, atât la Baia Mare cât şi la Bacău, unde regăsim alţi furnizori de top pentru lanţul de producţie Airbus", mai spune Petrescu.
El subliniază că investiţia dezvoltată de Premium Aerotec la Braşov este un model de business pe care autorităţile vor să îl multiplice şi în alte regiuni ale ţării, precum şi în alte domenii de activitate.
"În cadrul discuţiilor, reprezentanţii Aerotec şi-au manifestat intenţia de extindere a amprentei investiţionale în ţara noastră în viitorul apropiat, exprimându-şi totodată aprecierea faţă de nivelul profesional ridicat al resursei umane româneşti, implicarea angajaţilor din fabrica de la Braşov în dezvoltarea capacităţilor de producţie fiind considerată inspiraţională şi pentru alte unităţi de producţie ale grupului", informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Premium Aerotec deţinută în proporţie 100% de Grupul Airbus produce în România componente de fuselaj pentru industria aeronautică, printr-o investiţie iniţială de 40 de milioane de euro în fabrica din Braşov, beneficiind de un ajutor de stat de 19 milioane de euro.
În prezent, fabrica are 900 de angajaţi numărul acestora urmând să crească la 1000 de angajaţi în perioada imediat următoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.