Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a finanţat cu 4,02 milioane lei, inclusiv TVA trei noi platforme pentru gunoiul de grajd, în comuna ieşeană Ipatele.
”Luna ianuarie a debutat cu semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru cele trei platforme comunale din Ipatele, judeţul Iaşi. Astfel, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) continuă finalizarea investiţiilor în platformele comunale pentru gunoiul de grajd, soluţia optimă pentru nevoile micilor fermieri de stocare a bălegarului, în condiţii de siguranţă pentru populaţie şi pentru mediu”, a anunţat luni ministerul.
Eforturile financiare, în valoare de 4.024.511 lei, inclusiv TVA, au fost suportate în proporţie de 96,2% de către MMAP, contribuţia locală a comunei Ipatele fiind de 3,8%. Investiţia urmează să fie exploatată de către UAT şi monitorizată de către MMAP, pe toată durata de viaţă a acesteia.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Investiţiile în capacităţile de stocare a bălegarului sunt făcute în cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” (CIPN), fondurile provenind de la Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială şi fiind destinate îndeplinirii de către România a cerinţelor Directivei Nitraţi.
”Platformele de la Ipatele au o capacitate totală de stocare de 4.500 metri cubi pe an, calculată în funcţie de numărul de animale din zonă, respectiv de nevoile de depozitare a gunoiului de grajd. Autorităţile locale au primit şi un set de echipamente, destinat exploatării investiţiei: tractor, două remorci, încărcător frontal, maşină de împrăştiat compostul şi cisternă vidanjă. Astfel, fermierii pot opta pentru a li se prelua gunoiul de grajd de la poartă sau pot alege să transporte singuri bălegarul la platformă”, precizează ministerul.
UAT-urile decid singure asupra modului în care costurile de exploatare ale platformei urmează a fi acoperite, printr-o hotărâre a Consiliului Local. Compostul rezultat (mraniţa) va putea fi valorificat prin vânzare, împrăştiere pe terenurile agricole sau, în funcţie de contractul încheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu.
”Numărul mare de animale şi întinderea comunei au făcut ca Ipatele să fie eligibilă pentru trei platforme comunale pentru gunoiul de grajd, fiind, la ora actuală, comuna cu cele mai multe asemenea investiţii finanţate de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Apreciem implicarea autorităţilor locale şi eforturile la care acestea s-au angajat, pentru reducerea poluării apelor cu nitraţi. Pe lângă o apă mai curată în fântâni, crescătorii de animale beneficiază acum de asigurarea capacităţilor obligatorii de stocare, în aşa fel încât aceştia să fie conformi cu cerinţele de obţinere a subvenţiilor de la APIA”, a declarat Vasile Panaite, secretar de stat în Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Ipatele este a douăsprezecea comună din judeţul Iaşi care beneficiază de investiţii finanţate prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, după Cotnari, Cristeşti, Deleni, Grajduri, Mirceşti, Mironeasa, Miroslava, Scânteia, Voineşti, Comarna şi Ţibăneşti. Până în martie 2022, încă 9 localităţi din judeţul Iaşi urmează să beneficieze de investiţii finanţate de MMAP: Coarnele Caprei, Drăguşeni, Heleşteni, Horleşti, Mirosloveşti, Moşna, Prisăcani, Ruginoasa şi Scheia.
Beneficiarii investiţiilor realizate prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanţare.
Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanţare adiţională. Proiectul iniţial, demarat în 2008 şi încheiat în 2017, a finanţat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 86 de comunităţi locale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.