Ministerul Dezvoltării anunţă că 7,56 miliarde lei merg către dezvoltarea locală, din această sumă, 2,5 miliarde de lei fiind destinate achitării facturilor restante pentru investiţiile în infrastructură, prin PNDL, PNI ”Anghel Saligny”, PNRR şi proiectelor Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).
”7,56 miliarde lei merg către dezvoltarea locală! Din această sumă, 2,5 miliarde de lei sunt destinate achitării facturilor restante pentru investiţiile în infrastructură, prin PNDL, PNI ”Anghel Saligny”, PNRR şi proiectele Companiei Naţionale de Investiţii (CNI)”, precizează PNL într-o postare.
Potrivit liberalilor, ”5 miliarde de lei vor fi utilizaţi pentru încheierea contractelor de achiziţii publice şi actelor adiţionale, susţinând noi obiective de investiţii, realizate de CNI”.
”Această măsură va contribui inclusiv la semnarea unor contracte pentru obiective majore de investiţii, precum stadioanele «Gheorghe Hagi» din Constanţa, «Nicolae Dobrin» din Piteşti sau patinoarul artificial de la Sfântu Gheorghe”, arată Adrian Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.