Gigantul american Microsoft a început să trimită invitaţii de presă pentru un eveniment care va avea loc la sediul companiei din Redmond, Washington, pe data de 4 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul va avea un dublu rol, conform descrierii care însoţeşte invitaţiile - pe de o parte, va avea rolul de a aniversa 50 de ani de la înfiinţarea companiei şi, pe de altă, parte, va fi folosit pentru a anunţa anumite noutăţi.

Pe 4 aprilie, când va avea loc evenimentul, se împlinesc 50 de ani de când Microsoft a fost înfiinţată de Bill Gates şi Paul Allen în 1975.

Dincolo de conducerea actuală a companiei, la eveniment vor fi prezenţi şi „lideri din trecut”, scrie în invitaţii fără a se confirma dacă Bill Gates va fi sau nu prezent.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Microsoft va face şi anunţuri legate de viitorul Copilot, inteligenţa artificială dezvoltată de companie.

Conform The Information, gigantul american lucrează la propriile modele lingvistice cu care va înlocui modelele preluate de la OpenAI, iar această strategie ar putea fi confirmată pe 4 aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.