Metrorex anunţă, luni, că acţiunea de protest de vineri a provocat pagube de peste 2,8 milioane de lei, iar oficialii companiei se vor îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind ”toate mijloacele legale la dispoziţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Compania Metrorex anunţă, luni, că  a finalizat cuantificarea preliminară a pierderilor înregistrate în urma blocării circulaţiei metroului din ziua de 26 martie, într-o acţiune considerată iegală.

”După media ultimelor trei zile de vineri, pierderile din vânzări sunt estimate la 450.028 lei. Pentru angajaţii care au venit la lucru normal, dar nu au putut munci, Metrorex a plătit venituri brute de 339.761 de lei. Şi acestea sunt pagube provocate companiei. Şi pentru că metroul nu a circulat, compensaţia pentru serviciu public prestat nu va fi încasată. Valoarea aferentă unui număr mediu de 25.000 km se ridică la 2.036.853 lei”, a transmis, luni, Metrorex.

Compania anunţă că ”se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind toate mijloacele legale la dispoziţie”.

Circulaţia metrourilor a fost blocată, vineri, după ce câteva sute de sindicalişti Metrorex au coborât pe calea de rulare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.