MedLife a anunţat luni că achiziţionează pachetul integral de acţiuni al Policlinicii Sfântul Ilie din Craiova şi pachetul majoritar în proporţie de 51% al Clinicii Union Medical din Cluj. Cele două companii vor intra sub umbrela brandului Sfânta Maria, parte a grupului MedLife, care se adresează în special pacienţilor care accesează servicii în regim CAS. În perspectivă, reprezentanţii Sfânta Maria îşi propun să acopere toate judeţele ţării.
”MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România şi operatorul medical cu cel mai mare know-how în sfera de achiziţii şi fuziuni, anunţă achiziţionarea pachetului integral de acţiuni al Policlinicii Sfântul Ilie din Craiova, precum şi a pachetului majoritar în proporţie de 51% al Clinicii Union Medical din Cluj, noile companii urmând să fie integrate în Reţeaua Sfânta Maria”, anunţă grupul.
Prezentă pe piaţa locală din anul 2000, Policlinica Sfântul Ilie este una dintre primele clinici private din Craiova. Cu 12 specialităţi medicale, clinica oferă servicii medicale şi investigaţii paraclinice cuprinzătoare pentru a răspunde nevoilor tuturor pacienţilor, devenind, astfel, un punct de referinţă în activitatea medicală pe plan judeţean. Printre specialităţile medicale care pot fi accesate în cadrul policlinicii se regăsesc medicina internă, cardiologia, dermatologia, endocrinologia, fizioterapia, medicina muncii, neurologia, obstetrică-ginecologie, oftalmologia, ORL, psihiatria şi psihologia. În 2022, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 milioane de lei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe de altă parte, Clinica Union Medical are o experienţă de peste 10 ani pe piaţa clujeană şi oferă o gamă diversificată de servicii de înaltă calitate, acoperind 21 de specialităţi medicale, printre care cardiologie, dermatovenerologie, diabet şi nutriţie, endocrinologie, medicină de familie, neurologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ortopedie, psihiatrie, psihologie şi urologie. Fiind într-un proces continuu de evoluţie, clinica integrează cele mai noi tehnici şi aparaturi medicale pentru a asigura tratamente pacienţilor la standarde europene. Cifra de afaceri înregistrată de Clinica Union Medical în 2022 se ridică la 7,6 milioane de lei.
”Continuăm să investim în Reţeaua Sfânta Maria, al doilea brand din Grupul MedLife, prin intermediul căruia răspundem nevoilor pacienţilor care doresc să beneficieze, în special, de servicii în regimul asigurărilor de sănătate (CAS). Prin prelurea integrală a Policlinicii Sfântul Ilie şi a pachetului majoritar al clinicii Union Medical ne consolidăm prezenţa la nivel naţional, Reţeaua Sfânta Maria fiind deja activă în 12 judeţe din ţară: Bucureşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Iaşi, Timiş, Sibiu, Vrancea, Prahova, Argeş, Dolj şi Cluj. Atât clinicile, cât şi laboratoarele Sfânta Maria oferă servicii la standarde înalte, iar prin colaborarea sinergică între cele 2 reţele medicale, MedLife şi Sfânta Maria, vom putea veni în sprijinul unui număr şi mai mare de pacienţi, într-un mod eficient şi integrat”, a declarat Dorin Preda, director executiv MedLife Group.
Cu o prezenţă pe piaţa românească de 6 ani, brandul medical Sfânta Maria are ca focus, în special, serviciiile decontate prin sistemul naţional de asigurări de sănătate. Cu un număr de peste 50 de unităţi medicale, obţinute prin achiziţii şi dezvoltări organice, reţeaua are o prezenţă importantă la nivel naţional, activând deja în 12 judeţe din ţară: Bucureşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Iaşi, Timiş, Sibiu, Vrancea, Prahova, Argeş, Dolj şi Cluj. De asemenea, Sfânta Maria se remarcă, probabil, prin cea mai mare reţea de medici de specialitate în contract cu CNAS, dar şi prin una din cele mai mai mari reţele de cabinete de medicină de familie.
"Accelerăm dezvoltarea Reţelei Sfânta Maria la nivel naţional, atât prin achiziţii, cât şi prin dezvoltare organică. Avem, probabil, cel mai mare număr de medici de familie şi specialişti în contract cu CAS la nivelul municipiului Bucureşti şi suntem în top 3 la nivel naţional, dar şi o impresionantă reţea de laboratoare ce oferă analize decontate de asigurarea publică. În următorii 3 ani, ne propunem să acoperim toate judeţele ţării şi căutăm activ parteneri locali alături de care să atingem acest obiectiv ambiţios", a declarat Cristian Sas, director executiv Reţeaua Sfânta Maria, parte a Grupului MedLife.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.