Ministerul Finanţelor pregăteşte în aceste zile o rectificare bugetară care ar duce deficitul bugetar la 5,5% din PIB, aceasta urmând însă să fie negativă în ce priveşte veniturile, anunţă, într-un interviu pentru Profit.ro şi Profit News TV, ministrul de resort, Marcel Boloş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Rectificarea pe venituri nu prea are cum să fie pozitivă, având în vedere sumele pe care le ştim că nu se realizează. Va trebui să fim cât se poate de realişti. Eu nu mi-aş dori ca la sfârşitul anului să avem o ţintă de deficit depăşită faţă de angajamentele pe care le-am avut faţă de Comisia Europeană şi, după aceea, tot anul 2024 să avem de discutat cu CE pentru a evita decizia de blocare a banilor europeni. Nu aş dori să se întâmple acest lucru”, a declarat ministrul Finanţelor.

Acesta a precizat, însă, că situaţia nu depinde doar de Ministerul Finanţelor.

”Depinde şi de felul în care ceilalţi ordonatori de credite - să nu uităm că avem 16.000 de ordonatori de credite care gestionează cele 624 de miliarde de lei pe care le are bugetul  - aşadar depinde şi de acţiunile lor individuale, dar şi de măsurile pe care le ia Ministerul Finanţelor. La cum arată cifrele, ar trebui să avem o rectificare pe venituri. Cu siguranţă se va ţine seama de acestă nerealizare de venituri la rectificarea bugetară", a mai afirmat Boloş.

Potrivit acestuia, cheltuielile vor consemna o creştere, din cauza majorării salariilor profesorilor, a necesarului de fonduri în Sănătate şi a cofinanţărilor necesare pentru proiecte europene.

"Rectificarea pe cheltuieli, având în vedere aceste specificităţi, cofinanţarea la proiectele europene, cheltuielile de funcţionare la Ministerul Educaţiei, cheltuielile de funcţionare la Ministerul Administraţiei şi Internelor, la CNAS, nu poate să fie decât majorare de cheltuială, iar aceasta trebuie gestionată în mod corespunzător", a arătat Boloş.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.