Israelul şi Emiratele Arabe Unite au încheiat marţi un acord de liber schimb istoric, de mai multe miliarde de dolari, cel mai recent produs al acordului de normalizare a relaţiilor celor două ţări convenit în 2020, cunoscut sub numele de Acordurile Avraam, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu obiectivul declarat de creştere a comerţului bilateral anual la peste 10 miliarde de dolari în următorii cinci ani, acordul comercial este cel mai mare convenit de Israel cu o ţară arabă.

Acesta acoperă 96% din comerţul dintre cele două ţări din Orientul Mijlociu, care anul trecut a ajuns la 885 de milioane de dolari, potrivit ministrului economiei din Israel.

Pentru a ilustra viteza şi amploarea comerţului dintre Emiratele Arabe Unite şi Israel, care a avut loc de când cele două ţări doi au stabilit relaţii oficiale în august 2020, acea cifră bilaterală este de peste două ori volumul comerţului Israelului cu Egiptul în 2021, care a fost de 330 de milioane de dolari - iar Israelul şi Egiptul au un acord de pace în vigoare din 1979.

Ministrul Economiei şi Industriei din Israel, Orna Barbivai, şi omologul său, ministrul Economiei din Emiratele Arabe Unite, Abdulla bin Touq Al Marri, au semnat acordul la Dubai, după luni de negocieri.

Semnarea a deschis ”un nou capitol în istoria Orientului Mijlociu”, a scris ministrul Comerţului din Emirate, Thani Al Zeyoudi, pe Twitter.

”Acordul nostru va accelera creşterea, va crea locuri de muncă şi va duce la o nouă eră de pace, stabilitate şi prosperitate în regiune”, a spus Al Zeyoudi.

Pentru Jon Medved, CEO al platformei de crowdfunding OurCrowd şi capitalist de risc pe scena tehnologică din Israel, încrederea între cele două ţări este cheia pentru a vedea mai multe investiţii.

”Încrederea nu este ceva ce se poate construi într-o lună sau două, dar cred că există o bunăvoinţă enormă”, i-a spus Medved lui Dan Murphy, de la CNBC, înainte de semnarea acordului.

Firma acestuia a investit deja în Emiratele Arabe Unite, a angajat personal în Golf şi a primit un statut de reglementare de la Abu Dhabi Global Market, o zonă liberă din Emiratele Arabe Unite.

”Deşi cred că încrederea nu este ceva pentru care pocneşti degetele şi se întâmplă instantaneu, cred că paşii sunt făcuţi la nivel politic şi uman, care creează încredere şi acest lucru va duce la oportunităţi extraordinare de afaceri.” spuse Medved.

Semnarea acordului a venit pe fondul reluării violenţelor dintre israelieni şi palestinieni. Luni, mii de naţionalişti israelieni au înconjurat complexul Al-Aqsa din Ierusalim, al treilea cel mai sfânt loc al islamului, scandând insulte anti-musulmane, unii atacând fizic palestinieni şi câţiva fiind arestaţi pentru că au stropit un jurnalist palestinian cu gaze lacrimogene.

Demonstranţii s-au adunat pentru comemorarea cuceririi de către Israel a oraşului vechi al Ierusalimului în războiul de şase zile din 1967.

Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a condamnat luni, într-o declaraţie, ceea ce a descris drept ”asaltarea” complexului Al-Aqsa de ”colonişti extremişti sub protecţia forţelor israeliene”.

De asemenea, a cerut autorităţilor israeliene ”să-şi asume responsabilitatea pentru a reduce escaladarea şi a pune capăt tuturor atacurilor şi practicilor care duc la continuarea tensiunilor”.

Şi în alte oraşe din Cisiordania au avut loc, de asemenea, violenţe şi atacuri asupra caselor din cartierele palestiniene, de către grupuri de israelieni.

Peste 160 de palestinieni au fost răniţi, unii dintre cei fiind loviti de gloanţe reale după ce au organizat un contra-protest, potrivit Semilunii Roşii Palestiniene.

Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a condamnat comportamentul extremist şi a promis că orice persoană implicată va fi arestată.

Luni, ziariştilor care au fost invitaţi la semnarea acordului comercial li s-a spus că nu mai pot participa, a informat Reuters, menţionând că nu a fost dat niciun motiv pentru schimbarea bruscă.

Al Aqsa se află în oraşul vechi al Ierusalimului de Est majoritar arab, care a fost anexat de Israel din 1967, dar nu este recunoscut la nivel internaţional.

Ocuparea teritoriilor palestiniene de către Israel este clasificată de Naţiunile Unite drept o încălcare a dreptului internaţional.

Relaţia economică din ce în ce mai apropiată dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite, o ţară musulmană care susţine oficial statutul palestinian, a rămas până acum în mare parte neatinsă de diferenţele politice ale ţărilor cu privire la conflictul israelo-palestinian.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.