Directorii firmelor din România se aşteaptă la un avans al activităţii, dar şi al preţurilor, în comerţul cu amănuntul, până în luna august, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%).
”Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +40%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cât şi pentru activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, se va înregistra scădere moderată (solduri conjuncturale -12%, respectiv -9%)”, se arată în comunicat.
Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).
În activitatea de construcţii, managerii estimează, pentru următoarele trei luni, o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +23%). Managerii estimează un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +8%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +14%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii aşteaptă, pentru următoarele trei luni, o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +19%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural +23%).
Totodată, angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Pentru următoarea perioadă, managerii estimează un avans al preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +21%).
Cifra de afaceri din zona serviciilor, potrivit estimărilor managerilor, va cunoaşte o creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +13%). În sectorul de servicii se estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...