Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele nouă luni, în termeni nominali, faţă de perioada similară din anul 2021, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 25%, respectiv cu 25,1%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-30.IX.2022, comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2021, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 25%, datorită creşterii activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+51,5%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+46,6%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+34,8%), comerţului cu ridicata nespecializat (+19,2%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+15,7%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+15,5%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+14,6%), şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+12,2%)”, arată datele INS.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-30.IX.2022, comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 25,1%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Septembrie 2022 comparativ cu august 2022

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,3%, datorită creşterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+19%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+8,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+7,3%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+6,6%) şi din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+4,5%).

Scăderi s-au înregistrat în: comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-5,8%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-2,1%) şi comerţul cu ridicata nespecializat (-0,9%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,5%.

Septembrie 2022 comparativ cu septembrie 2021

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna septembrie 2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 15,6%, datorită creşterii cifrei de afaceri din: activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+39,2%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+26,8%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+26%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+18,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+16,4%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+11,9%) şi comerţul cu ridicata nespecializat (+4,5%).

Comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a scăzut cu 0,6%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2022, comparativ cu luna septembrie 2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 16,9%.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.