Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.196 lei în luna noiembrie 2019, cu 106 lei (+2,1%) mai mare decât în luna octombrie 2019, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.179 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 63 lei (+2%), potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 7.610 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.803 lei)", arată INS într-un comunicat.
În luna noiembrie 2019 comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%.
"Indicele câştigului salarial real a fost 109,8% pentru luna noiembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent", arată datele INS.
De asemenea, indicele câştigului salarial real a fost 101,8% pentru luna noiembrie 2019 faţă de luna precedentă.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 218,1%, cu 3,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2019.
"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an", arată comunicatul INS.
În luna noiembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna octombrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
"Cele mai semnificative creşteriale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 11% şi 13% în activităţi de editare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor; între 6,5% şi 9% în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii întehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor din tutun; între 3% şi 5% în fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), colectarea şi epurarea apelor uzate, alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii anexe extracţiei", precizează datele INS.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 3,5% şi 6,5% în industria metalurgică,extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă; între 1% şi 2,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). Câştigului salarial mediu neta scăzut uşor în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-0,2%).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.