Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 2,03%, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Miercuri, indicele a stagnat la nivelul atins în 29 decembrie, 2,05%.
Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat joi la nivelul de 2,26%.
Miercuri, indicele a scăzut la 2,26%, faţă de nivelul atins vineri, 29 decembrie (2,27%).
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...