Huawei Technologies a anunţat joi că a obţinut autorizaţia oficială pentru construirea unui centru de cercetare şi dezvoltare în Anglia, în care va investi 1 miliard de lire sterline (1,2 miliarde dolari), transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noul centru va angaja circa 400 de persoane, iar activitatea sa se va concentra pe producerea de echipamente optice utilizate în sistemele de comunicaţii cu fibră optică, potrivit unui comunicat publicat de grupul chinez.

Construirea centrului de cercetare îi va nemulţumi probabil pe oficialii americani şi pe unii parlamentari britanici, care afirmă că echipamentele Huawei sunt folosite de Beijing pentru spionaj şi că Marea Britanie ar trebuie să reconsidere o decizie din luna ianuarie care permite ca grupul chinez să aibă un rol limitat în reţlele 5G din ţară. Compania neagă acuzaţiile.

Oficialii britanici analizează cum pot preveni cât mai bine riscurile de securitate implicate de Huawei, în contextul unor noi sancţiuni anunţate de Statele Unite în luna mai, care au rolul să oprească aprovizionarea Huawei cu microcipuri avansate necesare echipamentelor pe care le produce. O decizie este aşteptată în următoarele săptămâni.

Vicepreşedintele Huawei, Victor Zhang, a declarat că tehnologia care va fi dezvoltată la noul centru va fi separată de cea luată ca ţintă de restricţiile americane şi că este greşit să sugerezi că anunţul a fost făcut pentru a influenşa decizia Marii Britanii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.