Grupul hotelier de lux Hyatt are în vedere dezvoltarea unui proiect emblematic al brandului în România, un hotel upper scale în Bucureşti, cu aproximativ 200 de camere şi servicii complete. Grupul intenţionează astfel să reproducă modelul de succes din Bulgaria, care reprezintă cea mai mare piaţă din Europa de Est a Hyatt până în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Hyatt, una dintre cele mai importante companii globale de ospitalitate şi unul dintre cei mai experimentaţi operatori internaţionali din regiunea CEE, prospectează piaţa din România ca parte a strategiei sale de expansiune în Europa de Est. Grupul intenţionează să îşi facă intrarea pe piaţa locală prin dezvoltarea unui hotel upper scale în Bucureşti, oferind aproximativ 200 de camere şi servicii complete, sub managementul Hyatt. Proiectul este anticipat să devină emblema brandului în România”, anunţă grupul.

România se află de ceva vreme pe radarul de dezvoltare al grupului Hyatt, din mai multe motive, precizează grupul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ţara are un rol cheie în regiunea Mării Negre, fiind membră a UE şi NATO, ceea ce atrage un flux crescut de fonduri şi populaţie. România se poate lăuda cu o sursă bogată de talente creative şi antreprenoriale, iar diaspora românească se întoarce aducând cu ea cunoştinţe şi experienţă pentru a contribui la dezvoltarea ţării. Bucureştiul, ca număr de locuitori, depăşeşte oraşe precum Varşovia, Budapesta sau München, oferind oportunităţi promiţătoare în sectorul hotelier. Recent, Braşov a deschis primul său aeroport internaţional, un pas important pentru stimularea turismului. De asemenea, Cluj-Napoca, al doilea oraş ca mărime din România şi un important hub IT, este pe cale să atingă 1 milion de locuitori”, anunţă brandul.

Prezenţa Hyatt în Europa de Est a fost marcată de un angajament ferm faţă de dezvoltarea regiunii. Grupul gestionează Hyatt Regency Belgrad şi Hyatt Regency Thessaloniki din 1990 şi, respectiv, 1999, devenind unul dintre cei mai experimentaţi operatori internaţionali din regiune.

„România este o piaţă foarte atractivă, pe care Hyatt încă nu a reuşit să o exploreze. Oportunităţile pentru dezvoltarea unor hoteluri de mari dimensiuni în centrul Bucureştiului sunt rare şi, în general, se bazează pe modele de franciză. Obiectivul nostru este să dezvoltăm un hotel full-service, de nivel upper class, sub managementul nostru direct, care să devină emblema brandului în ţară. Această abordare ne va permite să ne conectam la piaţa locală, să dezvoltăm infrastructura şi să valorificăm talentele locale. Suntem ferm convinşi că această strategie reprezintă cheia succesului pe termen lung. Intenţionăm să construim parteneriate cu businessuri locale puternice, aşa cum am făcut în Bulgaria, care este cea mai importantă piaţă din Europa de Est a grupului. Ne propunem să replicăm acest model de succes şi în România”, a declarat Takuya Aoyama, VP development în cadrul Hyatt.

Portofoliul regional al companiei cuprinde 13 proprietăţi exclusiviste situate în Bulgaria, Muntenegru, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Serbia şi Ucraina, oferind în total peste 3.395 de camere. Alte 6 proiecte hoteliere sunt planificate în regiune în următorii 3 ani, în ţări precum Bulgaria, Estonia, Serbia, Albania şi Croaţia, iar România este următoarea destinaţie.

Bulgaria este în prezent cea mai mare piaţă a grupului Hyatt din Europa de Est, cu 6 hoteluri operaţionale şi un al 7-lea în dezvoltare, programat să îşi primească oaspeţii începând cu anul 2024. Hyatt şi-a făcut intrarea pe piaţa bulgară odată cu deschiderea Hyatt Regency Sofia în 2020, iar în doar 3 ani a devenit lider de piaţă, pozitionând Bulgaria ca o piaţă de bază în regiune.

„Europa Centrală şi de Est a trecut prin transformări remarcabile. Dinamismul regiunii se datorează, în mod special, companiilor din sectorul privat, înfiinţate cu doar 30 de ani în urmă, care încă îşi păstrează caracteristicile specifice start-up-urilor: agilitate, curaj şi rapiditate, capacitatea de a valorifica oportunităţile. Creşterea economică constantă din regiunea CEE, care depăşeşte Europa de Vest, oferă oportunităţi semnificative pentru brandurile hoteliere internaţionale”, a adăugat Takuya Aoyama. 

Între 2017 şi 2022, Hyatt a inaugurat 120 de hoteluri noi (aproximativ 23.200 de camere), dintre care 45% sunt amplasate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA). Aproximativ 66% din camerele adăugate se încadrează în segmentele de lux, lifestyle şi resorturi.

În regiunea EMEA, Hyatt operează în prezent peste 200 hoteluri, oferind un total de 46.000 de camere, având peste 18.000 de angajaţi, dintre care 7.000 în Europa. Portofoliul său diversificat include 18 branduri unice, dintre care Hyatt Regency este cel mai reprezentat, cu 47 de hoteluri, ceea ce reprezintă aproximativ 23% din total.

Hyatt se distinge ca grupul de ospitalitate cu cel mai mare număr de hoteluri de lux la nivel mondial, în locaţii exclusiviste, având o cotă globală de 13% din totalul camerelor de lux disponibile. Grupul deţine peste 1.250 de hoteluri, cu peste 304.000 de camere şi o echipă de peste 189.000 de angajaţi care activează în 76 de ţări.

Termenul „Hyatt” folosit în acest comunicat se referă la Hyatt Hotels Corporation şi/sau la unul sau mai mulţi dintre afiliaţii săi.

Compania Hyatt Hotels Corporation, cu sediul central în Chicago, este un lider global în domeniul ospitalităţii. La data de 1 septembrie 2023, portofoliul companiei includea peste 1.250 de hoteluri şi proprietăţi all-inclusive în 76 de ţări de pe 6 continente. Oferta companiei include branduri din Colecţia Timeless, inclusiv Park Hyatt®, Grand Hyatt®, Hyatt Regency®, Hyatt®, Hyatt Residence Club®, Hyatt Place®, Hyatt House®, Hyatt Studios şi UrCove; Colecţia Boundless, inclusiv Miraval®, Alila®, Andaz®, Thompson Hotels®, Dream® Hotels, Hyatt Centric® şi Caption by Hyatt®; Colecţia Independent, care include The Unbound Collection by Hyatt®, Destination by Hyatt® şi JdV by Hyatt®; şi Colecţia Inclusive, care include Hyatt Ziva®, Hyatt Zilara®, Zoëtry® Wellness & Spa Resorts, Secrets® Resorts & Spas, Breathless Resorts & Spas®, Dreams® Resorts & Spas, Hyatt Vivid Hotels & Resorts, Alua Hotels & Resorts® şi Sunscape® Resorts & Spas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.