Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că firma care a realizat lucrările la podul de la Brăila a prezentat, săptămâna trecută, o nouă soluţie tehnică pentru problemele privind asfaltul de pe pod. Grindeanu este de părere că soluţia tehnică din proiectul iniţial a fost greşită.
Întrebat, miercuri, când vor fi recepţionate lucrările la podul de la Brăila, ministrul Transporturilor a răspuns: ”Când vor face lucrările aşa cum trebuie”
”Nu le vom recepţiona atâta timp cât lucrările nu sunt cum trebuie. În acest moment, nu e recepţionată, nu sunt eliberate garanţiile, lucrurile nu sunt închise şi nu o să recepţionăm această lucrare până când nu arată cum trebuie. E a treia oară, cred, când se reface asfaltul pe pod. Vă spun părerea unui om care nu e drumar, dar este clar, pentru unul ca mine, că soluţia tehnică din proiect nu e cea bună, pentru că altfel lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Nu le convine nici lor s tot facă cheltuieli, să facă reasfaltări, deci e clar că soluţia tehnică a proiectanţilor nu e cea bună. Au venit, în urmă cu o săptămână, cu o nouă propunere tehnică, colegii de la CNAIR o vor analiza, astfel încât, dacă e una care satisface cerinţele, să poată să fie pusă în practică. Repet: soluţia tehnică e clar că nu e bună. Doi: nu se face recepţia până când nu va arăta cum trebuie. E clar că vechea soluţie tehnică a fost una greşită, să nu fiu înţeles prost: partea de proiectare cea legată de modul în care a fost făcută priza dintre asfalt şi tablierul podului, fiindcă restul proiectului e ok, nu avem ce să comentăm”, a afirmat Sorin Grindeanu.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Circulaţia a fost deschisă pe noul pod de la Brăila, vara trecută, însă a scurt timp asfaltul a început să se deformeze, problemele fiind care sunt remediate de către constructor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.