Principalele repere ale anului viitor pentru Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) vor fi implementarea legii infrastructurii şi pregătirea terenului pentru acordarea spectrului necesar dezvoltării 5G, spune preşedintele instituţiei, Sorin Grindeanu.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a publicat marţi în consultare publică propunerile pentru planul său de acţiuni pentru anul 2018.
„Ne vom concentra şi pe partea de informare şi educare a utilizatorilor, pentru că evoluţia pieţei de comunicaţii şi servicii poştale din România aduce cu ea beneficii, dar şi provocări pentru cei care folosesc aceste servicii”, spune Sorin Grindeanu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta spunea recent, într-un interviu pentru News.ro, că Legea infrastructurii a fost aprobată în 2014, dar normele de aplicare ale acestei legi nu sunt nici acum aprobate.
”Pentru că au fost tot felul de discuţii între Ministerul Dezvoltării, Ministerul Comunicaţiilor, ANCOM şi toţi ceilalţi care răspund. Am avut discuţii cu vicepremierul Paul Stănescu, cu cei de la Ministerul Comunicaţiilor, astfel încât să demarăm acest proces extrem de important. E important pentru că aceste norme vor facilita şi vor uşura extinderea reţelelor de care vă aminteam. Acestea sunt lucruri extrem de importante pentru noi, Agenda Digitală e o ţintă pe care trebuie să o atingem. ANCOM, ca reglementator, va fi un partener al celorlalte instituţii care va încerca să catalizeze acest proces, ca să ne atingem ţinta”, spunea Grindeanu, pentru News.ro.
Printre cele mai importante proiecte ale anului 2018 se numără acţiunile vizând aplicarea efectivă a prevederilor legii infrastructurii – Legea 159/2016, cu scopul de a reduce costurile cu dezvoltarea reţelelor de bandă largă în România.
”Pe parcursul anului vor fi luate măsurile necesare pentru realizarea inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură fizică asociate acestora, vor fi stabilite tarifele pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică şi va demara colaborarea cu Ministerul comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pentru elaborarea normativelor tehnice privind proiectarea şi realizarea infrastructurilor fizice şi a reţelelor de comunicaţii electronice”, anunţă ANCOM.
De asemenea, ANCOM va elabora şi va adopta anul viitor strategia naţională privind acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz şi 26 GHz pentru sisteme de comunicaţii mobile de bandă largă, inclusiv pentru implementarea sistemelor de generaţie viitoare (5G).
Totodată, autoritatea va elabora şi adopta planul de măsuri şi calendarul naţional privind alocarea spectrului radio în banda de frecvenţe 470-790 MHz şi va organiza o consultare publică în vederea organizării licitaţiilor pentru alocarea spectrului din banda VHF (174-230 MHz) şi UHF (470-694 MHz) pentru servicii digitale de radiodifuziune terestră (T-DAB si DVB-T2).
”Pentru a creşte competitivitatea accesului la reţelele de comunicaţii, în 2018 ANCOM va revizui pieţele relevante corespunzătoare serviciilor de linii închiriate-segmente terminale şi de tranzit comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie, va elabora decizia privind impunerea cerinţelor tehnice armonizate la nivel naţional, asociate interconectării IP, în conformitate cu rezultatele revizuirii analizelor de piaţă şi va lua măsurile necesare pentru implementarea proiectului de dezvoltare a soluţiilor de măsurare a calităţii serviciului de acces la internet pe suportul Netograf.ro”, spun reprezentanţii ANCOM.
ANCOM mai are în planul său de acţiuni şi derularea unei campanii de control pentru verificarea modului în care furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului includ în contractele încheiate cu consumatorii anumite informaţii.
Autoritatea va derula totodată şi o campanie de informare menită să descurajeze utilizarea de echipamente radio fără marcaj CE.
”În ceea ce priveşte piaţa serviciilor poştale, autoritatea are în plan mai multe proiecte care vizează desemnarea unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal şi verificarea cererii de compensare a costului net aferent anului 2017”, anunţă oficialii ANCOM.
Observaţii privind planul de acţiuni al ANCOM pot fi trimise până la data de 12 ianuarie 2018.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...