Gigantul japonez al jocurilor video Sega a făcut o ofertă de 706 de milioane de euro pentru preluarea producătorului jocului Angry Birds, compania finlandeză Rovio Entertainment Oyj, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acordul ar urma să se refere la totalitatea acţiunilor şi opţiunilor în circulaţie ale Rovio, evaluând acţiunile la 9,25 euro pe acţiune, oferta fiind echivalentă cu o primă de aproximativ 19% faţă de preţul lor de închidere înainte de anunţ, a spus Sega.

Oferta evaluează opţiunile la 1,48 euro pe unitate.

Consiliul de administraţie al Rovio sprijină oferta, a adăugat compania.

Jocurile video ale Rovio au fost descărcate de peste 5 miliarde de ori, potrivit comunicatului de luni.

Între timp, franciza sa Angry Birds a fost licenţiată pentru alte produse de divertisment şi de consum. Sega, cu sediul în Tokyo, a fost fondată în 1960 şi este cel mai bine cunoscută pentru francizele Sonic the Hedgehog şi Total War, precum şi pentru console, inclusiv Sega Genesis/Mega Drive, populare în afara Japoniei în anii 1990.

Compania japoneză să folosească Rovio pentru a-şi extinde prezenţa pe piaţa jocurilor mobile şi a spus că va folosi capacităţile sale de dezvoltare a jocurilor mobile operate în direct pentru a stimula dezvoltarea versiunilor pe mobil ale jocurilor sale existente.

Wall Street Journal a scris anterior că tranzacţia cu Rovio era de aşteptat să fie în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari.

Acţiunile Rovio au crescut cu 17,8% în urma informaţiei. Acţiunile Sega Sammy, holdingul Sega în urma fuziunii sale din 2004 cu producătorul de jocuri Sammy, au închis luni în scădere cu 4,2%, înainte de anunţarea achiziţiei.

”Pe piaţa globală a jocurilor de noroc în creştere rapidă, piaţa jocurilor mobile are un potenţial deosebit de mare, iar obiectivul pe termen lung al SEGA a fost să-şi accelereze expansiunea în acest domeniu”, a declarat directorul general al grupului Sega Sammy, Haruki Satomi, într-un comunicat.

Angry Birds este ”iubit în întreaga lume”, a spus el.

”Sunt încrezător că, prin combinarea mărcilor ambelor companii, a personajelor, a bazei de fani, precum şi a culturii şi funcţionalităţii corporative, vor exista sinergii semnificative în viitor”, a continuat acesta.

 CEO-ul Rovio, Alexandre Pelletier-Normand, a declarat că Red, personajul principal din Angry Birds, şi Sonic the Hedgehog sunt ”două personaje emblematice şi recunoscute la nivel global, realizate de două companii remarcabil de complementare, cu o acoperire mondială care se întinde pe mobil, PC/consolă şi nu numai. ”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.