Peste 2.600 de aplicanţi se înscriseseră marţi în portalul Programului IMM Invest Romania, cel mai mare program dedicat IMM-urilor din ultimii 30 de ani, în doar o jumătate de oră de la lansarea acestuia, în timp ce peste 6.200 de utilizatori erau înregistraţi în diferite etape de înscriere în aplicaţie, a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), care precizează că operatorii fondului au început deja să prelucreze primele solicitări, din cele peste 7.400 înregistrate după doar două ore şi jumătate de la deschiderea aplicaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Portalul www.imminvest.ro a fost deschis marţi pentru aplicanţii IMM la ora 9.00.

"Încă din primele minute de la deschiderea aplicaţiei, un număr impresionant de IMM-uri au accesat programul, astfel la ora 9.30 peste 6.200 de utilizatori erau înregistraţi în diferite etape de înscriere în aplicaţie, iar peste 2.600 de aplicanţi finalizaseră cu succes înscrierea", a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) într-un comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Portalul IMM Invest a fost repornit marţi, după ce, la lansarea iniţială, în 17 aprilie, s-a blocat, la acel moment ministrul Finanţelor Florin Cîţu invocând posibilitatea unui atac informatic.

"Operatorii FNGCIMM au început deja să prelucreze primele solicitări, din cele peste 7.400 înregistrate după doar două ore şi jumătate de la deschiderea aplicaţiei", mai informează fondul.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii precizeză totodată că există posibilitatea să apară întârzieri în înscrierea utilizatorilor.

"Aplicaţia funcţionează în parametri optimi, însă dorim să le semnalăm solicitanţilor că există posibilitatea ca, în unele cazuri, să apară o întârziere a răspunsurilor în completarea câmpurilor aplicaţiei, cum ar fi confirmarea creării user-ului şi a parolei, sau a transmiterii mesajului de confirmare a înscrierii. Din cauza unor configurări tehnice aferente domeniilor Yahoo şi Freemail.hu, mesajele transmise de aplicaţia IMM Invest către adresele de e-mail din aceste domenii pot ajunge cu întârziere, dar îi asigurăm pe toţi cei care se găsesc în această situaţie că aceste aspecte de ordin tehnic nu vor afecta înscrierea în program. De asemenea, semnalăm posibilitatea ca anumite mesaje să ajungă în Spam sau Junk şi îi rugam pe utilizatori să verifice răspunsul primit şi în aceste foldere. Precizăm că aplicaţia funcţionează corespunzator şi că este important să se acorde un timp rezonabil de răspuns. Nu este necesară retransmisia mail-ului în mod repetat", mai arată fondul.

Reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii mai spun că este foarte important să se completeze corect câmpurile aplicaţiei, în vederea emiterii de către FNGCIMM a acordului de principiu şi îi roagă pe solicitanţi să acorde o atenţie sporită în momentul completării cererilor de înregistrare şi a declaraţiilor pe proprie răspundere.

Potenţialii beneficiari pot consulta şi Ghidul de completare a cererii online, publicat pe site-ul FNGCIMM şi pe pagina de Facebook a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, înainte să demareze procedura de înscriere.

Pentru întrebări sau semnalarea eventualelor dificultăţi întâmpinate în procesul de înscriere în aplicaţie, utilizatorii pot trimite un email la adresa imminvest@fngcimm.ro.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţe financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finantare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.

Fondul are trei sucursale, două reprezentanţe şi trei filiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.