Compania care a început ca o reţea socială pentru facultăţi lansează Facebook Campus, care este chiar o reţea socială pentru studenţii aceleiaşi facultăţi.
Cel mai nou produs Facebook, Campus, se doreşte a fi o reţea socială privată, în sensul că în loc să fie disponibilă tuturor, va putea fi folosită doar de studenţi.
Studenţii aceleiaşi facultăţi au în Campus un mediu social doar al lor, în care pot comunica, pot crea şi organiza grupuri tematice, pot organiza evenimente şi pot primi mesaje din partea conducerii administrative.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Disponibilă la început în 30 de colegii din Statele Unite, Campus poate fi folosită pe baza unei adrese de email @edu şi va fi accesată din cadrul aplicaţiei Facebook, unde va deveni una din multele secţiuni ale tab-ului More.
Oficialii Facebook spun că reţelele sociale nişate, precum Campus, care oricum reprezentau viitorul companiei, cum a spus anul trecut Mark Zuckerberg, sunt mai necesare ca niciodată în contextul pandemiei.
Deşi s-ar putea adresa şi altor categorii de oameni prin astfel de reţele sociale, Facebook începe cu studenţii deoarece are o problemă cu îmbătrânirea bazei sale de utilizatorii. Tinerii par să prefere alte aplicaţii, precum Snapchat, Instagram şi TikTok.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.