Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,5025 lei/euro, în creştere cu aproape 1 ban faţă de cotaţia anterioară şi nivel maxim din 4 februarie, moneda naţională fiind afectată de creşterea probabilităţii unei majorări a dobânzilor de către Federal Reserve, care a sporit aversiunea la risc a investitorilor, spun analiştii.
Miercuri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4955 lei/euro.
Miercuri seară a fost publicată o minută a Federal Reserve, care a majorat probabilitatea unei creşteri a dobânzilor în luna iunie de către Fed până la 32%, de la doar 4% anterior.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca efect, cotaţiile au depăşit nivelul de 4,51 lei/euro în tranzacţiile din afara pieţei regulate, în condiţiile în care investitorii sunt mai interesaţi să facă plasamente în active denominate în dolari şi să iasă de pe investiţiile considerate mai riscante, precum cele în lei.
"Cursul a deschis sub 4,51 (lei/euro), dar ne aşteptăm ca presiunile de creştere să se menţină, în condiţiile în care participanţii din piaţă urmăresc şi riscurile legate de evoluţiile interne. De exemplu, organizaţiile sindicale au anunţat deja proteste de stradă în 1 iunie, din cauza proiectului legii salarizării bugetarilor, cerând creşteri ale veniturilor", se arată într-o notă de cercetare a ING, publicată joi.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar,a depăşit pentru prima dată din 16 martie nivelul de 4 lei, ajungând la 4,0126 lei, de la nivelul anterior, de 3,9871 lei.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţionale pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian a crescut cu 1 ban, la 4,0656 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...