Ministerul Finanţelor a suferit un eşec joi, în tentativa de a plasa titluri de stat de 200 de milioane de lei scadente în 24 septembrie 2031, considerată un test pentru maturităţi atât de lungi, respingând toate ofertele, pe fondul cererii scăzute şi a dobânzilor mari cerute de către bănci, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit doar 150,6 milioane lei, sub suma anunţată a licitaţiei, şi au cerut dobânzi dconsiderate prea mari sde către Ministerul Finanţelor.
Eşecul vine după un semi-eşec la licitaţia precedentă din aceeaşi emisiune pe 15 ani, din 6 octombrie, când Ministerul Finanţelor a reuşit să vândă obligaţiuni în valoare de doar 110,5 milioane lei, din valoarea programată, de 200 milioane lei.
În urma licitaţiei din octombrie, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 3,69%, iar cel mediu - de 3,63% pe an. Obligaţiunile statului, care fac parte dintr-o emisiune nouă, au o rată a cuponului de 3,65%.
Analiştii se aşteptau la o licitaţie dificilă, la o zi după aflarea rezultatului alegerilor din Statele Unite, încheiate cu victoria neaşteptată a lui Donald Trump.
"Dată fiind scadenţa lungă, licitaţia de astăzi s-ar putea dovedi dificilă. În plus, pe piaţa secundară, randamentele la titlurile de stat în lei au crescut în ultimele zile", se arată într-un raport al Raiffeisen Bank, publicat joi dimineaţă.
Ministerul Finanţelor încearcă să mărească scadenţa medie a împrumuturilor contractate de la bănci, profitând de dobânzile scăzute din ultimul an, pentru a uşura povara datoriei pentru bugetul de stat.
Însă licitaţiile pentru titluri cu scadenţe lungi au avut mult mai puţin succes în raport cu licitaţiile pentru scadenţe scurte sau medii, la care cererea este mult mai solidă.
În noiembrie, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute de la bănci 3 miliarde lei prin licitaţiile obişnuite de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga 300 milioane lei prin licitaţii suplimentare, sumele fiind semnificativ mai mici faţă de cele programate în lunile anterioare.
Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...