E.ON Energie România a anunţat, vineri, că a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în perimetrul staţiei de servicii MOL din Târgu Mureş, fiind astfel finalizată „autostrada electrică” pe ruta Iaşi-Gheorgheni-Târgu Mureş.
Posesorii de maşini electrice au astfel asigurată infrastructura de încărcare de-a lungul întregului traseu, prin intermediul staţiilor de la Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (judeţ Iaşi), Taşca (judeţ Neamţ), Gheorgheni (judeţ Harghita), Sovata şi Târgu Mureş (judeţ Mureş). Numărul staţiilor puse în funcţiune de către E.ON Energie România ajunge la 15, în prezent fiind în curs de instalare staţia de la Râmnicu Vâlcea.
Până la finele anului 2020, prin proiectul NEXT-E, în România vor fi instalate 40 de unităţi de încărcare rapidă, dintre care 19 de către E.ON, iar 21 de către MOL România. Până acum, E.ON Energie România a montat 15 staţii, dintre care şapte pe traseul Iaşi-Gheorgheni-Târgu Mureş, celelalte opt fiind în localităţile: Piatra Neamţ şi Roman (judeţ Neamţ), Bacău, Suceava, Adjud (judeţ Vrancea) şi Bucureşti.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, în această perioadă se derulează lucrări de montare a unităţii de la Râmnicu Vâlcea. Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.
Staţia de încărcare de la Târgu Mureş are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată câte o staţie de tip fast charge 2x50 kW (curent continuu) + 1x43 kW (curent alternativ). De asemenea, staţia are minimum două locuri de parcare.
În plină dezvoltare se află şi „autostrada electrică” Iaşi-Bucureşti, pe traseul căreia sunt instalate până acum staţii la Târgu Frumos, Roman, Bacău şi Adjud. Până în prezent, prin intermediul staţiilor NEXT-E, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat 18.000 de kWh de energie electrică şi au parcurs peste 100.000 de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la staţiile din Suceava, Roman şi Iaşi.
Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic non-stop la un call center al E.ON.
Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include şase ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş – Alba Iulia. În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.