Distribuitorul de energie E-Distribuţie Dobrogea, din grupul energetic italian Enel, este aproape de finalizarea unui program pentru montarea a 1.000 de distanţiere de fază pe nouă linii electrice aeriene de înaltă tensiune din judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 1,7 milioane de lei.
”Distanţierele de fază sunt elemente izolate care se montează între faze diferite ale aceleaşi linii electrice aeriene având ca scop să fixeze rigid distanţele între conductoare, pentru a diminua fenomenul de galopaj atunci când condiţiile meteo sunt nefavorabile (vânt puternic, furtună) şi a diminua astfel riscul întreruperilor accidentale”, arată un comunicat al companiei.
Societatea a început montarea de distanţiere din perioada 2014-2016, când au fost instalate 500 de distanţiere de fază pe şapte linii electrice aeriene de înaltă tensiune din judeţul Constanţa, investiţie de peste 650.000 de lei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Programul din acest an a început în luna iulie şi se va încheia în luna noiembrie, urmând să asigure astfel un confort energetic sporit consumatorilor din zonele cel mai afectate de vântul puternic.
”Proiectul face parte din amplul program de investiţii derulat de companiile de distribuţie ale Grupului Enel din România pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor, modernizarea reţelei şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel”, precizează compania.
Conform raportărilor ANRE pe 2016, indicele SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuţie Muntenia a fost de 172 minute, cel mai performant din ţară, media naţională înregistrată fiind de 290 minute. E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distributie Banat şi-au îmbunătăţit performanţele şi au rămas în topul celor mai performanţi operatori din Romania, cu SAIDI de 217 minute, respectiv 245 de minute, mai arată compania.
Prezent pe piaţa din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile.
Enel are peste 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.