Reprezentanţii DIGI Communications, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, au anunţat miercuri că nu consideră că ancheta iniţiată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va reprezenta o interferenţă semnificativă în ceea ce priveşte operaţiunile curente şi au anunţat că vor coopera în cadrul anchetei.
Digi Communications NV este o companie înregistrată în Olanda prin intermediul căreia omul de afaceri Zoltan Teszari controlează cea mai mare afacere, compania RCS & RDS, ce deţine cea mai mare reţea de cablu TV din România şi a patra companie de telefonie mobilă, Digi Mobil.
În aprilie, compania a anunţat că se listează pe Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB). În 16 mai, acţiunile companiei au început să fie tranzacţionate. Tot în 16 mai, directorul general al RCS & RDS, Serghei Bulgac, a fost înştiinţat cu privire la efectuarea urmăririi penale de către DNA într-un dosar în care este suspectat de spălare de bani, potrivit comunicatului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Posibilitate întâmplării acestui lucru pe parcursul desfăşurării anchetei DNA a fost anticipată şi adusă la cunoştinţa investitorilor în cadrul prospectului. Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei şi consideră că RCS & RDS S.A. şi actualii şi foştii membri ai conducerii sale au acţionat corect şi în conformitate cu legea. În prezent societatea nu anticipează că investigaţia va reprezenta o interferenţă semnificativă în ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor sale curente”, se arată în comunicatul publicat miercuri de companie.
Potrivit companiei, DNA a anunţat în mod oficial, în 5 mai, actuali şi foşti membri ai conducerii RCS & RDS, cu privire la efectuarea urmăririi penale faţă de aceştia, în calitate de suspecţi în legatură cu săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi spălare de bani, în legătură cu un contract de asociere încheiat în anul 2009 între RCS & RDS S.A. şi Bodu.
Listarea DIGI este cea mai mare listare privată din istoria BVB. Preţul acţiunilor în cadrul ofertei a fost de 40 lei pe acţiune, la acest preţ, valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). Anterior, recordul era deţinut de MedLife, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale private din România, care a reuşit anul trecut să strângă din piaţă 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...