Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, a anunţat miercuri începerea lucrărilor de contorizare inteligentă pentru peste 10.000 de consumatori de energie electrică din muninipiul Iaşi, iar investiţia, de peste 45 milioane lei, este cofinanţată cu circa 19 milioane lei din fonduri europene.
”Reţeaua de distribuţie va fi modernizată prin înlocuirea a circa 8,8 km de cabluri şi a peste 1.800 de tablouri electrice. Luna trecută au fost semnate contractele de execuţie a lucrărilor, cu termen de finalizare decembrie 2021”, arată compania.
În cadrul proiectului vor fi montate peste 10.000 de contoare inteligente (SMART) la consumatori din cartierul Nicolina II din municipiul Iaşi, iar reţeaua de distribuţie de joasă tensiune aferentă va fi reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1800 de tablouri electrice (firide). În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent.
Investiţia este cofinanţată cu peste 19 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon) şi cu aproximativ 3,4 milioane lei de la bugetul naţional, iar contribuţia companiei este de peste 22 milioane lei.
”Este cel mai important proiect pe care îl desfăşurăm la acest moment în cadrul companiei Delgaz Grid şi avem o mare responsabilitate în implementare, pentru ca efortul nostru să fie resimţit de clienţi prin îmbunătăţirea serviciilor şi asigurare unei distribuţii continue a energiei electrice”, a declarat Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid.
Contorizarea inteligentă oferă mai multe beneficii, între care: indexul contorului este transmis în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului; factura va reflecta exact consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând clienţilor o mai bună gestionare a consumului şi bugetului.
De asemenea, pe lângă datele referitoare la consum, contoarele transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz. În plus, operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare la un consumator la care este instalat şi integrat în sistem un contor inteligent nu presupun costuri pentru client.
Au fost implementate patru proiecte cu finanţare europeană
Începând din anul 2012 au fost implementate patru proiecte cu finanţare europeană, altele cinci fiind în derulare, vizând continuarea investiţiilor în modernizarea reţelei de electricitate, montarea contorizării inteligente, formarea resurselor umane şi securitatea cibernetica a sistemului de distribuţie.
Un proiect aflat în derulare, în valoare de circa 31 milioane lei, are ca scop modernizarea şi integrarea în SCADA a cinci staţii de transformare (Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni) din judeţul Vaslui. Un proiect similar celui din judeţul Vaslui, în valoare de peste 16 milioane de lei, vizează staţiile de transformare Hârlău, Paşcani şi Gorban din judeţul Iaşi.
Delgaz Grid SA îşi diversifică portofoliul de proiecte prin participarea într-un consorţiu european, care a primit finanţare din programul Orizont2020, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea securităţii cibernetice a reţelei inteligente de distribuţie a energiei electrice la nivelul UE. Acest proiect de colaborare îşi propune detectarea incidentelor şi atacurilor de securitate şi confidenţialitate, garantând continuitatea şi minimizând efectele în cascadă în reţeaua inteligentă de distribuţie.
Începând din aprilie 2019, compania a demarat şi un proiect cu finanţare din Programul Operaţional Capital Uman care va contribui la formarea profesională a unui grup de peste 200 de angajaţi, în contextul dinamicii pietei muncii, generată de retehnologizare, cresterea competitivităţii şi nevoilor clienţilor. De asemenea, anul trecut, în judeţul Bacău a fost finalizat un proiect de cercetare cu finanţare europeană “Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice”, cu o valoare totală de aproximativ 270.000 lei.
Proiectul a avut ca obiectiv măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, iar datele obţinute permit detectarea pierderilor din reţea şi prioritizarea investiţiilor.
Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.