Compania aeriană Dan Air anunţă că îl dă în judecată pe avocatul Claudiu-Costin Damian, pe care îl acuză că a cerut în mod abuziv insolvenţa companiei. De asemenea, compania îl reclamă pe avocat şi la Baroul Bucureşti, susţinând că a încălcat secretul şi etica profesională.
Insolvenţa Dan Air a fost cerută printr-o acţiune înregistrată în 19 februarie, la Tribunalul Bucureşti, de către Castellar Construct.
”Compania aeriană 100% românească Dan Air îl dă în judecată pe avocatul care a solicitat în mod abuziv insolvenţa companiei şi care a transmis public, prin intermediul mass-media acest lucru, cu scopul de a constrânge Dan Air. Informaţiile privind insolvenţa companiei au produs o afectare a încrederii companiei în rândul partenerilor comerciali şi a pasagerilor. Dan Air îl reclamă pe avocatul Claudiu-Costin Damian la Baroul Bucureşti pentru nerespectarea clauzei de confidenţialitate a actului juridic, şi implicit a secretului profesional, lucru ce a dus la încălcarea Codul Deontologic al Avocatului Român”, anunţă compania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit companiei, creanţa solicitată în instanţă este o penalitate contractuală abuziv introdusă şi nedatorată.
”Creanţa solicitată în instanţă - penalitate contractuală abuziv introdusă şi NEDATORATĂ. Creanţa solicitată de avocatul Claudiu-Costin Damian în valoare de 23.000 de euro reprezenta o penalitate a contractului de asistenţă juridică încheiat între Dan Air şi avocatul Damian, inserată abuziv de către avocat, care interzicea companiei Dan Air să schimbe avocatul nejustificat, fără plata acestei penalităţi”, mai arată compania.
De asemenea, susţine că este contra uzanţelor şi codului etic al profesiei de avocat, să introduci clauze potrivit cărora, dacă un client este nemulţumit de serviciile unui avocat, acesta nu îl poate schimba fără plata unei penalităţi.
”Practic, prin această clauză, avocatul devine, din simbol al mecanismului juridic, un prestator de servicii de rând, gata să îşi pună clientul să plătească sume însemnate că să poată încheia un contract. Mai mult decât atât, în situaţia de faţă, Dan Air nu a vrut nejustificat să îşi schimbe apărătorul, ci că urmare a neîndeplinirii unei apărări complete şi satisfăcătoare pentru client. Avocatul Damian a refuzat în mod constant dovezi de natură tehnică puse la dispoziţie de compania Dan Air pentru a creşte şansele de reuşită în instanţă. Aşadar, Dan Air a solicitat rezilierea contractului de asistenţă juridică, şi nu simplă încetare nejustificată caz în care ar fi putut opera acea clauză abuzivă”, precizează compania.
Potrivit Dan Air, deşi a fost înştiinţat de cererea de reziliere din partea clientului, avocatul Claudiu-Costin Damian a solicitat plata penalităţii deşi nu ne aflăm în situaţia renunţării nemotivate la asistenţă juridică prestată de avocatul Damian. Dan Air a refuzat plata, iar avocatul Claudiu-Costin Damian a cesionat această creanţă către compania CASTELLAR CONSTRUCT deţinută de familia sa. Unele dintre motivele care ar fi putut duce la decizia avocatului Damian ar fi taxele mai mici în cazul în care banii ar fi fost încasaţi de un SRL şi nu de un avocat. Un alt motiv ar fi ca avocatul Damian să nu apară pe portalul instanţelor că dă în judecată propriul client, mai arată compania aeriană.
Dan Air vorbeşte şi de nerespectarea secretului profesional şi încălcarea eticii muncii.
”Conform Art. 11 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: ”Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.”. De asemenea art. 11 din Codul Deontologic al Avocatului Român menţionează: “(1) Secretul profesional este atât un drept, cât şi o obligaţie profesională a avocatului. Principalul beneficiar al secretului profesional este clientul avocatului. Totuşi, de departe, cel mai grav lucru făcut de acest avocat este încălcarea secretului profesional, a confidenţialităţii contractului de asistenţă juridică. Este de notorietate faptul că un avocat ţine secret numele clientului, obiectul asistenţei, tot ce reiese din contractul de asistenţă juridică. Astfel, în situaţia în care avocatul Claudiu-Costin Damian a cesionat creanţele rezultate dintr-un contract de asistenţă juridică firmei CASTELLAR CONSTRUCT, deţinută de membri ai familiei, acesta a transmis companiei şi actul generator al creanţei, astfel că avocatul Claudiu-Costin Damian a transmis contractul de asistenţă juridică, lucru care duce la încălcarea obligaţiei de confidenţialitate şi de secret profesional”, menţionează compania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.