Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,4900 lei/euro, în scădere uşoară faţă de nivelul din şedinţa precedentă, în condiţiile în care leul continuă să profite de o conjunctură favorabilă, în care investitorii privesc cu mai mult interes plasamentele în active emergente.
Luni, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4942 lei/euro.
Un curs atât de scăzut precum cel de marţi nu a mai fost atins din 17 mai, când BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4864 lei/euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Analiştii spun că leul este susţinut, în aceste zile, de apetitul în creştere pentru risc al investitorilor, alimentat de perspectivele unei politici monetare relaxate.
În plus, fundamentele economice ale României sunt considerate bune, iar mediul politic intern relativ neutru pe perioada verii.
"Atât timp cât acest sentiment favorabil la nivel mondial se păstrează, leul ar putea continua să se aprecieze către 4,47- 4,48/euro pe termen scurt", estimează analiştii ING, într-un raport publicat marţi.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut cu peste 3 bani în raport cu leul, până la 4,0414 lei, de la 4,0740 lei în şedinţa precedentă.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian a scăzut cu aproape 2 bani, la 4,1191 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...