Consumul de energie electrică din România a scăzut în primele patru luni din 2017 cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 18,57 terawatt-oră (TWh), pe fodul reducerii iluminatului public de către primării, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
După primele trei luni din acest an s-a înregistrat o scădere de 0,3% al consumului de electricitate.
Statisticile oficiale arată că, în perioada ianuarie-aprilie, autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public şi au tăiat semnificativ consumul de energie electrică, iar consumul populaţiei a revenit pe minus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 18567,6 milioane kWh, cu 3,0% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 6,9%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 0,2%", se precizează în comunicatul INS.
Cererea de electricitate din partea companiilor a scăzut cu 3,8%, până la un consum total de 14,19 TWh în primele patru luni.
Consumul de energie electrică al populaţei a scăzut în primele patru luni cu 0,2%, până la 4,16 TWh, iar consumul pentru iluminat public a coborât cu 6,9%, până la 0,21 TWh.
Exporturile de electricitate ale României au crescut în perioada ianuarie-aprilie cu 9,2% faţă de primele patru luni din 2016, la 2,81 TWh.
Producţia de energie electrică a fost, în perioada ianuarie-aprilie, de 22,83 TWh, în creştere cu 1,2% faţă de primele patru luni ale anului trecut, din care 10,15 TWh din termocentrale clasice, 5,14 TWh în hidrocentrale, 4,02 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă şi 2,99 TWh în parcurile eoliene.
În 2016, consumul de energie electrică din România a crescut cu 4,2% faţă de 2015, până la 54,84 terawatt-oră (TWh). Exprturile de electricitate ale României au scăzut anul trecut cu 18,2%, până la 8,59 TWh.
Producţia de energie electrică a fost, în 2016, de 66,12 TWh, în creştere cu 0,7% faţă de 2015.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...