Consiliul Concurenţei a anunţat, miercuri, că supune dezbaterii angajamentele propuse de BRD, Raiffeisen Bank şi BCR pentru a putea deveni acţionari ai furnizorului de servicii integrate de gestionare a numerarului CIT One. Autoritatea de concurenţă precizează că au rezultat anumite îngrijorări în ceea ce priveşte, atât posibilitatea apariţiei unui schimb de informaţii sensibile între acţionarii CIT One, care să conducă la coordonarea acestora, precum şi posibilitatea ca, după tranzacţie, cei trei acţionari să impună condiţii inechitabile pentru restul băncilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CIT One SRL este furnizor de servicii integrate de gestionare a numerarului, ce asigură întreaga gamă de servicii la nivel naţional, precum transportul de numerar şi alte valori în autospeciale blindate, procesarea de numerar sau servicii de asistenţă tehnică pentru bancomate.

 Înaintea acestei tranzacţii, CIT One SRL era deţinută de BCR.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de BRD – Groupe Société Générale SA (BRD), Raiffeisen Bank SA şi Banca Comercială Română (BCR) în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale identificate în contextul în care acestea vor să devină acţionari în comun ai companiei CIT One SRL. În urma analizei realizate de Consiliul Concurenţei, au rezultat anumite îngrijorări în ceea ce priveşte atât posibilitatea apariţiei unui schimb de informaţii sensibile între acţionarii CIT One, care să conducă la coordonarea acestora, precum şi posibilitatea ca, post-tranzacţie, cei trei acţionari să impună condiţii inechitabile pentru restul băncilor (concurenţi pe piaţa serviciilor financiar-bancare) care doresc să achiziţioneze servicii de la CIT One", arată autoritatea de concurenţă.

Ca urmare, angajamentele propuse de părţile implicate prevăd implementarea unui set de măsuri, numit Ghidul Antitrust, care să asigure respectarea regulilor de concurenţă la nivelul CIT One. Aceste măsuri vizează  inclusiv interacţiunea BRD, Raiffeisen şi BCR cu CIT One în calitatea lor de acţionari, precum şi de clienţi.

De asemenea, BRD, Raifeissen Bank şi BCR se angajează ca politica de preţ a CIT One să aibă la bază anumite principii care să asigure acesteia un caracter echitabil şi nediscriminatoriu.

Conţinutul angajamentelor formulate de părţile implicate în tranzacţie sunt publicate pe pagina web a autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de BRD, Raifeissen Bank şi BCR până la data de 26 august 2020.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.