Transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti a încheiat luni un contract cu George Butunoiu Group SRL, unul dintre cei mai mari jucători locali în domeniul recrutării de personal, în vederea selecţiei membrilor Consiliului de Administraţie la compania de stat.
Conpet nu precizează care este valoarea acestui contract.
În plus, transportatorul de ţiţei l-a numit pe Ioan Voicu în funcţia de director general Adjunct, pe durată limitată până la data de 6 iunie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
George Butunoiu Group a raportat afaceri de aproape 600.000 lei în 2016 şi este unul dintre cei mai mari jucători locali în domeniul recrutării de personal. Firma a fost implicată şi în proiectul "CEO la stat" în 2012, unde, alături de PwC şi DB David şi Baias, a furnizat Ministerului Transporturilor servicii de consultanţă în valoare de 200.000 de euro în scopul recrutării managerilor privaţi pentru zece companii aflate în subordinea instituţiei.
De asemenea, în octombrie anul trecut, Consiliul de Administraţie al companiei naţionale Poşta Română a decis să rezilieze contractul cu SC George Butunoiu Group SRL, privind recrutarea în vederea ocupării posturilor de director general şi director economic. Hotărârea a fost luată în urma nerespectării criteriilor de selecţie impuse de Poşta Română.
Conpet şi-a bugetat investiţii de 76,62 milioane lei în acest an şi estimează totodată un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18% faţă de cel realizat anul trecut.
Compania estimează venituri totale de 471,7 milioane lei în acest an şi cheltuieli totale de 345,5 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat luni de acţionari
Compania a înregistrat anul trecut o creştere cu 3% a profitului net, până la 73,66 milioane lei.
Totodată, în perioada ianuarie – decembrie 2017, cifra de afaceri a fost de 376,66 milioane lei, înregistrând o scădere cu 1,4% faţă de 2016.
Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni.
Societatea are o capitalizare de 966,18 milioane lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.