Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, afirmă că România se alătură altor state membre ale Uniunii Europene care poartă discuţii cu oficialii Comisiei Europene pentru flexibilizarea regulilor în cadrul demersurilor de implementare a proiectelor incluse în Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă. „Nu pentru că suntem leneşi, pentru că în Europa PNRR-ul, la jumătatea implementării, este undeva la 30% ca nivel de absorbţie”, explică ministrul. Adrian Câciu susţine că, în opinia sa „banii din coeziune sunt investiţiile pentru viitor”, arătând că pentru el atragerea acestora este mai importantă.
Evenimentul premium tradiţional News.ro „RoInvest” - ediţia a V-a beneficiază de sprijinul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, alături de Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) ca partener instituţional şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) ca partener organizaţional.
Partenerii evenimentului sunt Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, Asociaţia Română a Băncilor, CEC Bank, ROCA şi TeraPlast.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.