Compania de stat Nuclearelectrica, producător de energie care administrează centrala din Cernavodă, a realizat în primul semestru al anului un profit net de 1,22 miliarde lei, în creştere cu 217% faţă de perioada similară a anului trecut (385,39 milioane lei).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2022, SNN a obţinut un profit net de 1.220.792.000 lei în creştere cu 216,8% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere cu 208,8%, iar EBITDA o creştere cu 133,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior”, anunţă compania.

Veniturile din exploatare au crescut cu 127%, la 3,14 miliarde lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Veniturile din exploatare au crescut cu 127,1%. Această creştere este determinată de creşterea cu 143% a preţului mediu ponderat, inclusiv Tg, al energiei electrice vândută în semestrul I 2022 faţă de preţul mediu ponderat din aceeaşi perioadă a anului 2021”, arată raportul companiei.

În semestrul I 2022, faţă de semestrul I 2021, societatea a vândut o cantitate totală de energie electrică mai mică cu 5,1%, pe seama unei producţii de energie electrică mai mică cu 2,3%, determinată de faptul că în anul 2022 a avut loc oprirea planificată a Unităţii 1, cu o durată mai lungă decât oprirea planificată a Unităţii 2 din anul 2021.

Veniturile realizate pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din semestrul I 2022 sunt de 3.093.916.948 lei, mai mari cu 28,1% faţă de veniturile bugetate pentru semestrul I 2022 şi respectiv mai mari cu 130,6% faţă de realizările din semestrul I 2021.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2022 este de 702.795.000 lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung).

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.