Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va afla miercuri la Bucureşti, urmând să participe la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români, cu tema ”Pactul multi-sectorial pentru o Politică Agricolă Integrată a României – obiectiv 2035”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comisarul va participa, începând cu ora 10.30, la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români, care va avea loc la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti. Tema conferinţei este „Pactul multi-sectorial pentru o Politică Agricolă Integrată a României – obiectiv 2035”.

Wojciechowski este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-România despre Viitorul Agriculturii, unde va vorbi despre perspectivele fermierilor europeni în contextul provocărilor de mediu, geo-politice şi ale extinderii UE. Totodată, comisarul european va avea o intervenţie şi în cadrul sesiunii plenare a evenimentului, cu tema „Viziune şi acţiune pentru tranformarea sustenabilă a agriculturii”.

„Va fi o plăcere şi o onoare să mă adresez Conferinţei Naţionale a Clubului Fermierilor Români. În primul rând, va fi o ocazie de a le mulţumi fermierilor din România pentru contribuţia lor vitală la securitatea alimentară, atât în Europa, cât şi în afara acesteia. În ultimii ani, fermierii din România au dat dovadă de o rezilienţă remarcabilă, trecând cu bine printr-o pandemie, prin recesiuni economice şi prin criza energetică, pe lângă provocările legate de climă. În pofida acestor provocări, ei s-au asigurat că, în fiecare zi, indiferent ce se întâmplă, avem pe masă alimente sănătoase şi de înaltă calitate”, a declarat, înaintea vizitei, comisarul Wojciechowski.

El spune că, în cadrul Conferinţei Naţionale de la Bucureşti, ar dori să răspundă celor mai importante preocupări pe care le-a auzit de la fermierii români în ultimii ani şi în ultimele luni, precum şi aspectelor mai ample care au un impact asupra agriculturii româneşti şi europene, printre care evoluţiile pieţei, fenomenele meteorologice extreme şi viabilitatea economică a fermelor familiale.

”De asemenea, aş dori să prezint modul în care Comisia Europeană le stă alături fermierilor români şi lucrează pentru fermierii români, pentru a-i ajuta să facă faţă acestor provocări”, subliniază oficialul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.