Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă, a anunţat luni că a demarat procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale, după ce furnizorul actual, Arelco Power, a anunţat compania vâlceană că există posibilitatea să intre în faliment.
”Urmare a înştiinţării transmisă în data de 16 mai de furnizorul de gaze naturale, Arelco Power, privind posibilitatea ca, în data de 19 mai, societatea Arelco Power SRL să intre în faliment, având în vedere termenul foarte scurt comunicat de Arelco, Oltchim a urmat calea procedurală normală de corespondenţă reciprocă la acel moment şi strict în relatia comercială cu acesta solicitând, o perioadă rezonabilă de aproximativ două luni, în care să nu fie întreruptă furnizarea de gaze naturale”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Oltchim a demarat procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale, ”astfel încât nu există nici un risc pentru funcţionarea societăţii”, activitatea desfăşurându-se în condiţii optime, precizează compania.
”Mai mult, dorim să precizăm faptul că activitatea este în creştere permanentă, lucru confirmat de ultimele rezultate economice publicate de societate, aferente trimestrului I”, mai informează comunicatul Oltchim.
Oltchim a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 30%.
Compania a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.
În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.
Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...